Articole adăugate recent

Un studiu arată că moartea poate fi prevestită și că semnul clar în această situație ar fi încapacitatea organismului “vizat” de a identifica anumite categorii de mirosuri simple.

Moartea chiar poate fi prevestită de persoanele înaintate în vârstă, chiar și cu cinci ani înainte, au descoperit cercetătorii. Există niște semne clare de care fiecare ar trebui să ținem seama!

Cercetătorii americani au descoperit că o persoană ajunsă la sfârșitul ciclului bilogic al vieții și care urmează să treacă “in lumea de dincolo” din cauze naturale ar putea ști, cu certitudine că i se apropie sfârșitul. Un studiu arată că moartea poate fi prevestită și că semnul clar în această situație ar fi încapacitatea organismului “vizat” de a identifica anumite categorii de mirosuri simple conform efemeride.ro.

Disfuncția olfactivă s-a dovedit un indicator de risc mai bun decât un diagnostic de insuficiență cardiacă, cancer sau boală pulmonară, arată oamenii de știință de la Universitatea din Chicago. Numai patologiile hepatice grave constituie un indicator mai puternic al probabilității de deces în cinci ani , precizează autorii studiului.

Cercetătorii au stabilit că 39% dintre persoanele între 57 și 85 de ani care au participat la studiu și care nu au recunoscut mirosuri simple că cele de trandafir, portocală, peste, mentă sau piele, au murit în intervalul de timp menționat, față de 19% din cele care au manifestat o pierdere moderată a mirosului și 10% din rândul celor care puteau simți normal mirosurile.

Aproape 78% din cei care au făcut testul au fost considerați că având simțul mirosului normal, 45,5% au putut identifica cele cinci mirosuri, iar 29%, patru din cinci. Circa 20% dintre participanți au fost considerați că având hiposmie (scădere a acuității mirosului), nerecunoscand decât două sau trei mirosuri, și 3,5%, anosmie (diminuare semnificativă sau lipsă a simțului mirosului). Aceștia din urmă au putut recunoaște numai unul din cele cinci mirosuri ale testului, iar 1,1% dintre ei, niciunul.

Cea care face diferența este vârsta — 64% dintre persoanele în jur de 57 de ani au recunoscut toate mirosurile, față de numai 25% din cei mai în vârstă (85 de ani).

Echipa de cercetători, formată din psihologi, medici, sociologi și statisticieni au avansat câteva ipoteze pentru a explica acest fenomen. Una din explicații este că sistemul olfactiv are celule stem apte să se regenereze, iar scăderea simțului mirosului poate semnala o diminuare a capacității generale de regenerare a organismului odată cu vârsta, ceea ce duce la duce la creșterea tuturor cauzelor mortalității.



Vă așteptam și pe PAGINA DE FACEBOOK pentru a comenta împreună articolele noastre.


RECOMANDARE
Supa de pui are puteri magice? Mituri gripale demontate ştiinţific
loading...

NU RATA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here