NEWS ALERT
Masacru în PARCURILE NAŢIONALE din România. Tot mai mulţi români semnează PETIŢIA pentru protejarea lor. Distribuiţi să afle toată lumea!

Părintele Calistrat, celebru în mediul online pentru că este unul dintre puţinii slujitori ai Bisericii care are site personal, cont de Facebook şi îşi filmează slujbele apoi le postează online, a abordat şi subiectul mamelor care apelează la ajutorul bonelor, transmiţându-le acestora un mesaj.

Părintele Calistrat a vorbit despre femeile care nasc şi aleg să se întoarcă la muncă după numai câteva luni, lăsându-şi copiii în grija bonelor. Părintele susţine că aceşti copii nu vor avea niciodată mamă şi nu se vor simţi niciodată iubiţi.

Mesajul părintelui Calistrat pentru mame

„Ce fac mamele? Nasc copii, dar nu îi iubesc ele şi nu-i cresc ele, pun o bonă. Ce să simta bona pentru copilul ăla, că doar nu-i carnea ei, nu-i gânguritul ei, nu-i sentimentul ei. Tu o plăteşti şi ea îl îngrijeşte conform standardelor, îl spală, îl îmbracă şi îi face tot ce trebuie, dar de ce tu ca mamă nu îţi poţi răpi un an, doi sau trei… dar tu spui <Nu-mi periclitez cariera!> Nu îţi periclitezi cariera, dar îţi distrugi izvorul sentimentelor.

Copilul ăla nu va mai avea niciodată mamă, iar tu nu vei mai putea să fii niciodata mamă… căci tu vei spune: <L-ai hrănit? L-ai spalat?> şi faci poze cu el şi-l scoţi prin parc la o sărbatoare. Dar în rest tu nu-l cunoşti! şi spui <Sunt o divă şi trebuie să mă respect!>

NEWS ALERT
Fetiţă dezbrăcată de paznicii unui supermarket Profi, sub privirile clienţilor! Mama: „Copilul meu plânge de nu se mai opreşte”

Atunci te respecţi, când trage lapte din pieptul tău nu din biberon! Mirosul de mamă este ca mirosul de Dumnezeu, cum se sădeşte credinţa în suflet prin iubirea sinceră de Dumnezeu, tot aşa se sădeşte şi dragostea sfântă de mamă în inima pruncului.

Laptele mamei este nu numai hrană pentru anticorpi şi hrană, este viaţă şi sentiment care se transmit din mamă în sufletul şi trupul pruncului. De aceea este bună şi cariera personală dar şi mai importantă este legătura sufletească şi maternă dintre mamă şi fiu…pravila naturii…legea divină.”, spune parintele Calistrat, potrivit antena 3.

Cel mai citit articol de astăzi

loading...
Loading...

ATENȚIE!!!!

Doctorii morți nu mint. NICIUN medic din lumea asta nu o să-ți spună aceste lucruri. AICI sunt toate detaliile 


Prietenii tai deja au apreciat pagina noastra. DA SI TU UN LIKE AICI! Multumim!

Lasă un răspuns