Articole adăugate recent

Metabolismul reprezintă o suită de transformări biochimice şi energetice care se petrec în interiorul organismului. Acesta cuprinde atât disimilaţia (degradarea substanţelor din organism, reacţie însoţită de eliberarea de energie), cât şi asimilaţia (biosinteza substanţelor, caracterizată prin consum de energie). Iar pentru că metabolismul este un proces, acesta poate fi încetinit sau accelerat. La femei, mai ales, un metabolism lent reprezintă o mare grijă pentru kilogramele în plus şi de aceea nu puţine sunt doamnele care caută sau recurg la tot felul de metode pentru accelerarea metabolismului.

Healthy Food Star atrage atenţia asupra a cinci greşeli pe care foarte multe persoane le fac, neştiind sau ignorând faptul că ele încetinesc metabolismul şi duc, implicit, la creşterea în greutate.

  1. Bei cafea decofeinizată

De ce este aceasta o problemă?

Cafeina stimulează sistemul nervos central și consumul de cafea bogată în cafeină poate accelera metabolismul cu până la 15% în trei ore. Studiile au arătat că metabolismul persoanelor care beau cafea este cu 16% mai intens decât al celor care consumă cafea decofeinizată.

Soluţie:

Ar trebui să consumi cafea cu cafeină, iar dacă ai alte probleme medicale care contraindică un astfel de consum, atunci bea una cu mai puţină cafeină.

  1. Mănânci doar fulgi de ovăz sau un singur fel de mâncare la micul dejun

De ce este aceasta o problemă?

Mesele regulate determină un metabolism puternic și dacă adaugi şi ceva proteine, acesta va fi şi mai puternic. Este nevoie de mai multă energie pentru digestia carbohidraţilor şi efectele sale asupra masei musculare.

Soluţie:

Adaugă 20g de proteine la micul dejun, o doză care corespunde cu o ceaşcă de iaurt degresat.

  1. Nu ţi-e foame după antrenament, de aceea nu mănânci

De ce este aceasta o problemă?

După exerciţii fizice intense, organismul are nevoie de energie şi substante nutritive, care repară ţesuturile deteriorate ale muşchilor şi ajută la refacerea depozitelor de glicogen.

Soluţie:

Reîncarcă-ţi bateriile cu un amestec de 10 până la 15g de proteine şi 15g carbohidraţi.

  1. Te trezeşti la aceeaşi oră în fiecare dimineață, dar în weekend te trezeşti mult mai târziu

De ce este aceasta o problemă?

Reglarea programului de somn este esenţială. Persoanele care pierd nopţile sunt mai obosite a doua zi. Efortul fizic va fi diminuat, metabolismul încetinit. De asemenea, nu trebuie sa dormi peste măsură. Durata optimă este de şapte ore la adulţi şi opt sau nouă ore la copiii până în 14 ani.

Soluţie:

Mergi la aceeaşi oră la culcare atât în timpul săptămânii, cât şi în weekend. Aceasta va duce, implicit, şi la respectarea orei de trezire, dimineaţa.

  1. A trecut jumătate de zi și nu ai băut nici măcar un pahar cu apă

De ce este aceasta o problemă?

Metabolismul înglobează toate procesele din organism pentru a produce energie: digestia, contracția musculară etc., eliminând substanțe nocive. În acest proces, hidratarea joacă un rol major. Dacă eşti deshidratat, procesul poate încetini semnificativ și poate da peste cap metabolismul.

Soluţie:

Bea multă apă şi urmăreşte urina, care ar trebui să fie de culoare galben deschis.

Sursa: Healthy Food Star



Vă așteptam și pe PAGINA DE FACEBOOK pentru a comenta împreună articolele noastre.


RECOMANDARE
In Uniunea Europeană drumul de acasă până la serviciu este considerat timp lucrat
loading...

NU RATA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here