Pană totală de curent electric în România in această iarnă? Explicațiile unui expert în energie

0

Furnizorii de energie de pe piața din România se plâng de faptul că nu mai găsesc energie și nu știu ce vor face mai departe.

Se vorbește tot mai mult de limitarea consumului de energie în timp ce șeful Dispecerului Național de Energie Electrică spune de condițiile în care România ar putea intra în scenariul unui blackout.

„Pe la 1 ianuarie există anumite incertitudini, dar pe care noi permanență le evaluăm, condiții meteorologice extreme, în care să avem creșteri de consum foarte mari, să fie afectate infrastructurile de transport, nu doar din România, ci și din Europa.

Este o perioadă în care nivelul rezervelor nu este aşa de mare, cum erau în anii anteriori. Înseamnă că fiecare dintre noi, așa cum fac și eu acasă și familia mea, suntem foarte atenți la consumul de energie electrică. Nu încercăm să o risipim, folosim atât cât avem nevoie, dar suntem atenți să nu risipim energia”, a spus directorul Transelectrica Virgiliu Ivan, la Antena 3 CNN

Există documentul Transelectrica, cel care spune că dacă se închid două grupuri de la Rovinari și Turceni, cele mai mari termocentrale din România, există riscul să nu se poată asigura în vârf de iarnă necesarul de consum de energie.

Întrebat despre eventuala mare pana de curent şi dacă în România vor exista situaţii pentru blackout, Dumitru Chisăliţă, expert în energie, a spus:

„De la an la an, lucrurile stau mai prost, n-o să stea mai bine, adică e clar că anul acesta suntem într-o poziție mult mai urâtă decât eram în iarna 2021-2022.

În același timp există și niște vești bune, și anume ANM-ul a prognozat o iarnă foarte călduroasă, deci dacă lucrurile se vor întâmpla așa, probabilitatea ca să existe situații periculoase în această iarnă totuși, este una limitată.

Din păcate, așa după cum spunea și directorul Dispeceratului Național de Energie, într-o situație a unor episoade cu frig prelungit, cu precipitații mari, cu probleme în ceea ce privește blocarea unor surse, cum ar fi sursa hidroenergetică sau chiar a sursei nucleare ca urmare a înghețării apelor Dunării, într-adevăr, în acel moment, practic scenariile se pot schimba radical și putem să ajungem în nişte situații mai puțin plăcute.

Deocamdată, totuși, suntem într-o zonă optimistă, ținând seama de prognozele meteo. Din păcate, în ultimii ani am invocat de foarte multe ori puterea divină și aproape de fiecare dată ne-a ieșit. Să sperăm că mai reușim una.

Am putea ajunge în scenariul în care în România să fie introduse măsuri de economisire, de limitare a consumului, pentru ca o cantitate de energie să ajungă și în Republica Moldova?

„Dacă această economie de energie s-ar face fără să fie afectat nivelul de trai din România, respectiv nivelul de producție din România, ea ar fi bine venită. Din păcate, nu cred că există o capabilitate atât de mare să economisești atât de multă energie fără să faci niște investiții importante și să poți să ajuți într-adevăr 100 % Republica Moldova în momentul de față.

Este un îndemn că putem să încercăm lucrul acesta, dar încă o dată cred că Republica Moldova trebuie să caute și resurse în alte țări, în alte zone”, a explicat Dumitru Chisăliţă, expert în energie, în emisiunea Decisiv de la Antena 3 CNN. Vezi mai multe aici 


Vă așteptam și pe PAGINA DE FACEBOOK pentru a comenta împreună articolele noastre.


LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here