Articole adăugate recent

Deşi România este prima ţară din Uniunea Europeană şi a patra ţară la nivel mondial care a recunoscut alienarea parentală ca formă de abuz psihologic sever asupra copilului, în ultimii 5 ani, numărul cazurilor de alienare parentală a crescut foarte mult, mii de cazuri ajungând anual în instanţă.

Sindromul alienării parentale (SAP) este activitatea de denigrare sistematică a unui părinte de către celălalt părinte, cu intenția alienării (înstrăinării) copilului de celălalt părinte. S-a ajuns la concluzia că SAP este o formă de abuz emoțional asupra copiilor în fața căruia ei nu se pot apăra.

Divorțul aduce cu el o serie de urmări, mai ales dacă în respectiva familie sunt și copii. Mulți părinți recurg la fel și fel de metode pentru a-și atrage de partea lor copilul, cu riscul de a-l traumatiza. Fără să se gândească la consecinţe, fac totul pentru ca cel mic să spună că vrea fie la mama, fie la tata. Mama îl jignește pe tata în fața copilului, ori recurge la alte metode, astfel încât cel mic să ajungă să-l urască, sau invers, tatăl o jignește pe mama.

Efectele alienării parentale sunt grave, influențând atât psihicul copilului (abandon școlar, consum de droguri și alcool, tendințe suicidale, agresivitate, depresie, apatie), cât și viitorul adult (șomaj frecvent, imposibilitatea păstrării locului de muncă, imposibilitatea formării și menținerii unei relații de cuplu).

Lectorul univ. şi dr. în psihologie Simona Bădică a vorbit despre numeroase cazuri în care specialiştii şi autorităţile asistă neputincioase la dramele copiilor care pică la mijloc între părinţii care divorţează, iar unul dintre parteneri nu poate accepta că este obligat să menţină întreaga viaţă legătura cu fostul soţ pentru pentru că au un copil împreună (custodie comună), aşa că face totul pentru a-l îndepărata pe cel mic de fostul partener. Bădică a punctat că părintele alienator trebuie considerată o persoană bolnavă, care are nevoie de ajutor specializat.

Pe 1 februarie 2016 s-a încheiat primul Protocol privind recunoaşterea alienării parentale/părinteşti, încheiat în România de către Institutul de Psihologie Judiciară şi Asociaţia Română pentru Custodie Comună. Potrivit dispoziţiilor art. 51 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 213/2004 privind exercitarea profesiei de psiholog cu drept de liberă practică, înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Colegiului Psihologilor din România, se recunoaşte atât fenomenul alienării parentale/părinteşti ca formă de abuz psihologic (emoţional) sever asupra copilului, cât și necesitatea formării profesionale continue a psihologilor în domeniul alienării parentale/părinteşti, precum şi în domeniul expertizei psihologice a copilului abuzat/neglijat, aceasta fiind realizată în vederea cunoaşterii şi promovării interesului superior al copilului.

De acum înainte, acel părinte divorțat căruia i s-a acordat custodia copilului are toate șansele să o piardă sau să i se reducă timpul de acces la copil dacă îl va educa astfel încât să îl urască sau să îl evite pe celălalt părinte, necustodian”, a apreciat judecătorul Cristi Danilet  –  membru al Consiliului Superior al Magistraturii și al Institutului Național al Magistraturii din România.

Conform site-ului AvocatNet.ro, exemple concrete de acțiuni asimilate practicii de alienare parentală pot fi următoarele:

  • efectuarea unor campanii de denigrare a modului în care părintele alienat (părintele-ţintă) îşi exercită drepturile şi obligaţiile părinteşti;
  • împiedicarea în orice mod şi cu orice pretext a exercitării autorităţii părinteşti, precum şi menţinerii, construirii şi dezvoltării relaţiei de ataşament reciproc între părinte şi copil;
  • obstrucţionarea contactului dintre copil ori adolescent şi părintele alienat;
  • restricţionarea deliberată a accesului părintelui alienat în timp util la informaţii personale relevante cu privire la copil ori adolescent, inclusiv la informaţiile legate de activitatea şcolara şi extraşcolară;
  • depunerea unor plângeri în scop de şicană împotriva unui părinte, împotriva membrilor familiei acestuia sau împotriva bunicilor sau altor persoane din anturajul părintelui alienat, pentru a îngreuna, împiedica sau periclita prezenţa lor în viaţa copilului sau adolescentului;
  • schimbarea fără justificare a reşedinței copilului într-un loc îndepărtat, cu scopul de a face dificil copilului ori adolescentului interacţiunea cu celălalt părinte, cu familia acestuia sau cu bunicii.

În domeniul psihologiei, alienarea parentală a intrat în atenția specialiștilor abia la sfârșitul anilor ’70 și începutul anilor ’80, în ultimii 10 ani de zile creându-se un cadru legislativ specific în țări occidentale precum Olanda, S.U.A. sau Canada.

Surse: AvocatNet.ro; adevarul.ro; projesus.ro



Vă așteptam și pe PAGINA DE FACEBOOK pentru a comenta împreună articolele noastre.


RECOMANDARE
Descoperire neașteptată în corpul uman. A fost găsit un nou organ care se află în gât, care va ajuta in găsirea unui tratament contra cancerului
loading...

1 COMENTARIU

  1. CINE LE DA DREPTUL SA JUDECE SI SA GENERALIZEZE NISTE CAZURI PARTICULARE LA ACESTI ” „DISTINSI” JURISTI SI PSIHOLOGI?AU TRAIT EI O ASEMENA DRAMA CARE SA FACA DIN VIATA UNUI COPIL UN CHIN IN PREZENTA UNUA DIN PARINTI CARE E SMINTIT DAR PE CARE DUPA LEGE NU AI CUM SA-L CLASIFICI PENTRU CA LEGEA NU FACE APEL LA CEEA CE SENUMESTE NORMALIATE SI BUN SIMT !SUNT DOAR PASII SPRE LEGEA DIN NORVEGIA! BLESTEM SI ANATEMA ASUPRA CELOR CARE PROMOVEAZA LEGEA – SA NU AIBA NOROC DE PROPRII LOR COPII SI SA FIE MEREU HAITUITI DE BOLI !

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here