Articole adăugate recent

Mihai Gâdea și Adrian Ursu, directorul general și cel editorial al postului de televiziune Antena 3, au anunțat că televiziunea pe care o conduc a devenit partener al canalului american CNN, o etapă superioară statutului de ”afiliat,” pe care l-au avut până acum. Trecând peste tonul bombastic cu care a fost livrată informația, este de reținut un detaliu. Mai precis, absența sa. Nici Gâdea, nici Ursu nu au spus cât plătește Antena 3 pentru acest parteneriat. Ultimul s-a mulțumit să declare, evaziv: ”Există niște costuri, evident, în orice fel de astfel de operațiune.”

De ce au trecut cu vederea acest amănunt? Pentru că vor să pună accentul pe ideea de parteneriat, nu pe cea de tranzacție. Vor să se laude că jurnaliștii americani i-au ales pe ei pentru că îi leagă o comuniune de ”principii, valori și deontologie.” Aspectele financiare nu ar fi făcut decât să atragă atenția, din nou, asupra unei realități incontestabile. De ani de zile, oamenii lui Dan Voiculescu caută cu disperare legitimarea internațională, pentru că acasă toată lumea cu capul pe umeri știe câte câte parale fac. Și ar plăti regește pe oricine ar reuși să le spele imaginea de grup infracțional organizat, care folosește șantajul drept instrument principal pentru obținerea de contracte de publicitate și pentru atingerea obiectivelor politice ale patronului.

Ceea ce s-a întâmplat și în acest caz. ”Parteneriatul” Antena 3 – CNN este doar o tranzacție și se înscrie perfect în demersul descris mai sus. CNN nu ar fi acceptat să-și vândă renumele și să întărească asocierea cu o televiziune cu o reputație execrabilă, dacă nu ar încasa mulți bani.

Surse din Antena 3 care cunosc detaliile înțelegerii cu CNN susțin că televiziunea lui Dan Voiculescu va plăti mai mult de 1 milion de dolari pe an rețelei americane, vreme de cel puțin trei ani. În acești bani intră accesul la producțiile internaționale ale CNN și sesiunile de pregătire ale personalului Antenei 3. La această sumă, însă, se mai adaugă și costurile unei emisiuni de o oră, ”CNN Hour,” care va fi produsă de coordonatori detașați special de CNN și difuzată seara la Antena 3. Prețul total, spun sursele noastre, ar putea depăși cinci milioane de dolari în decurs de trei ani.

Cât de mult îi interesează pe conducătorii Antenei 3 să scoată în față ”dimensiunea deontologică” a parteneriatului cu CNN, menită să îngroape acuzațiile zilnice de încălcare a deontologiei cu care se confruntă, se vede și din declarațiile lui Gâdea și Ursu.

În timp ce directorul editorial a ținut să precizeze că negocierea a presupus ”mai mulți pași procedurali și definirea condițiiilor” și că ”s-au luat în calcul diverse criterii, care țin de deontologie,” Gâdea a subliniat, involuntar dar cât se poate de strident, cât de stranie este, totuși, decizia rețelei americane de a deveni partener cu cea mai toxică și anti-democratică organizație media din România: ”Criteriile deontologice şi principiile profesionale ale celei mai respectate reţele de televiziune din lume se vor adăuga celor pe care echipa Antena 3 le-a imbrăţişat în anii de activitate de până acum.”

Gura pastorului păcătos adevăr grăiește. Criteriile deontologice pe care Antena 3 ”le-a îmbrățișat” sunt diferite de cele ale CNN. Sunt diferite de cele ale tuturor televiziunilor serioase și oneste din lume. Sunt într-o categorie unică, definită de principiile morale și deontologice ale stăpânului ei, Dan Voiculescu. Rămâne de văzut ce va câștiga spectatorul român din cocktailul deontologic CNN + Antena 3. CNN știm deja cât va câștiga pentru că și-a vândut blazonul ca un samsar fără scrupule.

sursa universul.net



Vă așteptam și pe PAGINA DE FACEBOOK pentru a comenta împreună articolele noastre.


RECOMANDARE
Raed Arafat habar n-are ce se întâmplă în lume! Cum construieşte, împreună cu Mihai Gâdea, un fake news de zile mari
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here