Articole adăugate recent

Studenții de la Facultatea de Medicină, prin acțiunea lor de protest, apără ce a mai rămas din Institutul Cantacuzino. Au o pagină pe Facebook, intitulată NU desființării Institutului Cantacuzino. Nu vor să devină medici pentru a pleca din țară, relatează activenews.ro. Vor să rămână români și să ajute România.

 Noi suntem studenți. Atunci când am înființat această pagină am făcut-o tocmai pentru că ne-a durut, apoi ne-a iritat, apoi ne-a supărat de-a binelea să vedem că angajații Institutului protestează în frig, în ploaie pentru că nu primesc salarii.

Noi am învățat la microbiologie despre importanța Institutului și, dacă ar fi după noi, salariile ar crește așa cum credem că ar fi normal să crească.

Dacă în februarie 2015 nu știam prea multe, acum știm destule. Știm și despre atacurile împotriva institutului din afara acestuia. Știm și despre atacurile împotriva institutului din interiorul acestuia.

Știm și că se dorește ca România să nu mai aibă producător național de vaccinuri. Știm și că se dorește să se fure terenurile institutului, pentru a se construi cine știe ce pe ele. Știm mult mai mult decât știam când eram în anul doi.

Știm și că numărul de angajați din septembrie 2016 este semnificativ mai mic decât numărul de angajați din septembrie 2014. Știm și că se dorea/dorește distrugerea Institutului prin alungarea angajaților acestuia.”

Share mai departe pentru ca protestul tinerilor să fie luat în seamă și Institutul să fie salvat.

UPDATE: 25 august 2017: Institutul Naţional de Cercetare „Cantacuzino” avea mai multe filiale. Nu doar centrul a avut de suferit. Am înțeles că unele filiale au fost distruse 100%. Iar de la Iaşi, acolo unde se producea POLIDIN, ce să mai vorbim. Punem link către o postare relevantă pe care am găsit-o ieri. Este incredibil. Noi, niște tineri, nu ne putem imagina cum a existat atât de multă răutate și prostie.

Institutul trebuie privit ca un întreg şi trebuie susţinut de noi toţi. Doar împreună putem reuşi. Spuneţi în continuare nu doar NU desfiinţării Institutului Cantacuzino, ci şi întăririi acestuia pentru sănătatea românilor și a României!
https://www.facebook.com/carausu.dumitru/posts/1637279326317544

Sursa: romaniainformata.ro



Vă așteptam și pe PAGINA DE FACEBOOK pentru a comenta împreună articolele noastre.


RECOMANDARE
Mama unui elev de clasa a 7-a: „Termină orele la ora 15. Cum poate să mănânce la prânz? Copiii aceștia muncesc mai mult decât noi!”
loading...

NU RATA

19 COMENTARII

  1. LASATI MACAR ACEST INSTITUT SA FUNCTIONEZE SI CEL MAI BINE SA-L SUSTINETI, SA-I ACORDATI FONDURI PENTRU A FUNCTIONA LA INTREAGA CAPACITATE SI PENTRU MODERNIZAREA ACESTUIA.
    UN HOTARAT IMPOTRIVA DESFIINTARI ACESTUI INSTITUT RENUMIT.
    CE FAC PSD-ISTI ?
    DORM? BINENTELES S-AU VAZUT CU CAII LA CARUTA SI S-AU CULCAT PE LAURII VICTORIEI.
    PACAT, AM AVUT MARI SPERANTE CA TOTUL SE VA SCHIMBA IN BINE.

  2. Ma opun desfiintarii institutului si a ce a mai ramas din Romania . Spun asta cu toata scarba pe care o am fata de politicienii corupti din toate timpurile , care au scos tara la mezat.
    Cat mai aveti de gand sa ne vindeti mama, SCARBELOR ?
    Impuscati la zid meritati, CRIMINALILOR !
    Voi ati subminat economia nationala , nu Ceausescu ce a fost un adevarat patriot .

  3. Pai la asta ma gandeam si eu, sa fie facuta o petitie si trimisa apoi pe facebook si unde se mai poate. Cine este in masura sa aceasta petitie, sa inceapa. caci timpul trece…Se vorbeste de mult timp despre asta, da nu am vazut vreo petitie adresata marelui public, pana acum…

    • Pai la asta ma gandeam si eu, sa fie facuta o petitie si trimisa apoi pe facebook si unde se mai poate. Cine este in masura sa pregateasca aceasta petitie, sa inceapa. caci timpul trece…Se vorbeste de mult timp despre asta, da nu am vazut vreo petitie adresata marelui public, pana acum…

  4. De ce dam vina pe alții ?
    Ceilalti vor sa desființeze … Care ceilalți ?
    Am văzut numai incompetenta si reavoință autohtona!!!
    In primul rând ai noștri vor sa desființeze 🙁
    Ai noștri sunt prostii, incapabilii, corupți , cozi de topor 🙁
    De ce nu dam vina pe ai noștri ?

  5. Institutul trebuie privit ca fiind de importanta strategica. La fel trebuia privit Petrom-ul vanduta de Nastase, flota vanduta de Basescu, pamantul tari scos la taraba, izvore concesionate si cat de lunga este lista. Ce neam putem fi? Ce ieftin ne-au vandut!!!
    Trebuie facut front comun, nu poate fi vandut, trebuie sa ramana al nostru.

  6. Atitudine ! Din pacate Institutul trebuie sa ajunga la stagiu de autofinantare, implicit sa fie competitiv pe o piata internationala. Pentru a se realiza acest lucru sunt necesare investitii …. asa ca… poate se aloca bani de la buget….sau poate suma stransa de cetateni pentru Cumintenia pamantului, suma care nu s a mai folosit… o redirectionam aici. Insa NU in SALARII…ci in modernizarea facilitatilor de productie a Institutului…care apoi va aduce venituri, salarii etc. Sper sa nu dispara acest Institut doar pentru ca romanul prefera medicamentele/vaccinurile produse/importate din alte state. Aici gresesc si farmacistii care promoveaza medicamente de import, fiind …motivati … in acest sens de respectivii producatori.

  7. NU TREBUIE SA AJUNGEM SA DESFINTAM UN INSTITUT CA ACESTA.
    PROBLEMA ESTE CA SI DIN INTERIOR SUNT UNII CARE AR VREA SA DISPARA, EI URMAND SA INCASEZE CEVA. DACA AR FI UNITI CRED CA NU O SA FIE DESFIINTAT.
    EU PERSONAL DORESC CA AUTORITATILE SA SE IMPLICE PENTRU SALVAREA ACESTUI INSTITUT CHIAR CU AJUTOR DE LA STAT. TREBUIE GASITA O CALE DE SALVARE A ACESTUI INSTITUT.

  8. prea putin interes din partea autoritatilor….sunt niste marionete ale strainilor.daca ar confisca banii furati de marii tunari am avea din ce pune pe picioare institutul,…..dar cu cine?alde Iohanis?…..Ciolos,se ….a pe ei cand e vorba sa ieie atitudine la consiliul europei,nimic nu negociaza pentru poporul roman,spentru interesele lor jalnice de a ramane la putere(oare pentru ce?….mai bine i-am da banutiii care cred ca le strang intr-un mandat,si valea…)se milogesc cu capul plecat in fata lui Merkel,nimica verticalitate….pur si simplu e scarbos ce se intampla la noi

  9. MA OPUN VEHEMENT,INSTITUTUL CANTACUZINO ESTE DE O MARE IMPORTANTA PENTRU ROMANIA SI DESFIINTAREA LUI,INSEAMNA TRADAREA TARI,IAR CEI CE VOR DESFIINTAREA LUI TREBUIESC CERCETATI PENAL,SUNT HOTII SI TRADATORII ROMANIEI !

  10. Să avem poziţie civică este foarte bine. Deoarece este imperios necesar să ne opunem cât putem mai mult la tentativa de distrugere a ţării, MĂ OPUN DESFIINŢĂRII INSTITUTULUI CANTACUZINO. Mă opun încercării susţinute de desfiinţare a tot ceea ce are bun această ţară. Mă opun vehement la tentativa de a ne transforma în slugile străinilor în propria noastră ţară.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here