Articole adăugate recent

Este bine cunoscut faptul că în România se cumpără produse ieftine, însă cel care trebuie să respingă alimentele slabe calitativ este consumatorul, deoarece producătorul oferă ceea ce cere piața. Sunt tentante pentru mulţi români alimente ca unt la 2 lei pachetul, lapte la  2,7 lei litrul, ciocolată la 1,5 lei tableta sau suc de portocale la 1 leu sticla de doi litri. Din păcate, nu avem de-a face cu promoţii, ci cu alimente care doar încearcă să pară a fi ceea ce categoric nu sunt.

„România liberă” a identificat cel puţin cinci produse care, datorită preţurilor tentante, şi-au făcut loc în frigiderul multora dintre români. Câţi dintre clienţi au conştientizat însă cu adevărat ce cumpără? Problema „untului”, „laptelui” sau a „ciocolatei” superieftine este aceea că doar în aparenţă reprezintă produsele menţionate mai sus. Ce sunt în realitate? RL a încercat să răspundă la această întrebare cu ajutorul specialistului în chimie alimentară Petru Alexe, decanul Facultăţii de Şiinţa şi Ingineria Alimentelor de la Universitatea din Galaţi, a comisarului de la Protecţia Consumatorilor, Sânziana Colibă, şi a criticului culinar Victor Melian.

„Untul” de 2 lei

Raionul „Lactate” dintr-unul din hypermarketurile bucureştene. Printre pachetele de unt am găsit şi pachete de 200g ambalate în clasica hârtie cerată albă, pe care scrie greu lizibil „cremă cu”, iar dedesubt „UNT”, cu litere mari şi cu un font asemănător cu al uneia din mărcile de unt de pe raftul vecin. Pe pachet, clienţii mai pot citi: „grăsime 65%”. În realitate, avem de-a face cu un produs ce conţine 80% grăsimi vegetale nehidrogenate şi numai 20% unt şi care, pentru a se vinde, profită de toate aceste elemente de identitate care s-au sedimentat în mentalul colectiv al românilor. Am testat trei astfel de produse, cu preţuri cuprinse între 2,1 şi 2,7 lei, care au fost apoi comparate cu untul veritabil, „marca cea mai ieftină”, cu 65% grăsime şi care costă 3,9 lei pachetul. Iată părerile specialiştilor.

Criticul culinar:

Victor Melian: „Imitaţiile de unt sunt dezlegate, vedem că nu s-au legat grăsimile în ele: unul mai are puţin şi se împrăştie, altul arată ca o brânză de vaci foarte moale, iar al treilea e în aceeaşi stare de dezagregare, dar puţin mai legat decât celelalte două. Singurul mai consistent e pachetul de unt normal, deşi absolut toate cele patru pachete au fost ţinute la aceeaşi temperatură. Produsul cu 20% unt şi 65% lipide e aproape fără miros, foarte, foarte gras, dar grăsimea nelegată în consistenţa produsului îi dă un gust fad. Culoarea e verzuie, se observă nişte puncte galbene în el care îmi spun că nu a fost amestecat bine ce trebuia amestecat, ori că nu toate lucrurile sunt compatibile unele cu altele. Nu m-aş avânta deloc să prăjesc ceva în aceste imitaţii sau să fac cu ele o cremă”, spune Melian.

Specialistul în chimie alimentară:

Petru Alexe: „Produsul natural este bun. Celelalte produse au denumire falsă, subliminală. Trebuie să fie identificate ca produse cu adaos mic de unt şi nu ca produse lactate. Am rezerve la utilizarea acidului citric”.

Protecţia Consumatorului

Comisarul de la Protecţia Consumatorului Sânziana Colibă: „Aceste produse nu sunt unt, ci aşa cum spune şi ambalajul, undeva cu fonturi minuscule pe lateralul pachetelor, sunt «amestecuri de grăsimi tartinabile». Ele sunt produse cameleonice care folosesc trucuri pentru a semăna cu pachetele de unt. De pildă, folosesc nume derivate de la UNT, cum e cazul cu UNTAR, scris cu un font foarte apropiat de cel cu care sunt inscripţionate pachetele de unt adevărat. Protecţia Consumatorului a dat în judecată producătorul UNTAR-ului că încearcă să păcălească consumatorii, dar am pierdut, fiindcă legea le permite să folosească termeni derivaţi de la cuvântul UNT. Produsul numit «Cremă cu UNT» foloseşte două fonturi diferite în denumire, pentru a pune în evidenţă cuvântul UNT şi a minimiza celălalt termen al denumirii. De asemenea, ceea ce fac ei nu e chiar legal, fiindcă pe pachet sunt două denumiri de produs, ceea ce creează confuzie: «Cremă cu UNT grăsime 65%» şi «amestec de grăsimi tartinabile 65% 200g». În plus, noi am amendat deja unul din lanţurile de hypermarketuri pentru faptul că pune aceste produse cameleonice pe acelaşi raft cu untul. În mod normal, aceste produse ar trebui să fie expuse ori într-un spaţiu clar delimitat de rafturile cu unt”.

„Laptele” de 2,7 lei

Raftul cu lapte UHT al unui supermarket de cartier. Cel mai ieftin produs costă 2,7 lei. Lângă acesta se află celelalte mărci de lapte UHT. Pe cele două feţe ale cutiei mai ieftine scrie bilingv (în maghiară şi engleză) „Tej ital 3,2% zsirtartalom”, respective „Milk drink 3,2% fat”. Deasupra e desenat un şuvoi alb de lapte curgând şi o pajişte verde. Clientul n-are nici cel mai mic indiciu, dacă nu citeşte scrisul mic de pe lateral (de data asta şi în română), că nu e vorba de lapte, ci de „băutură de lapte”. Şi acest produs se foloseşte de elementele de identitate ale laptelui ca să vândă un produs care e orice, numai lapte nu: „Ingrediente: lapte (51%), permeat, grăsimi vegetale. Permeatul este definit pe ambalaj drept un preparat de origine lactată, sărac în proteine, produs prin ultrafiltrarea laptelui. Compoziţie: proteine 1,5%, glucide 4,7%, lipide 3,2 %”.

Criticul culinar:

„Mă distrează foarte tare că în produsul pirat e doar 51% lapte. Restul e permeat. Îmi arăt incompetenţa şi recunosc că habar n-am ce-i ăla. Cantitatea de proteină în acest produs e foarte joasă: 1,5 comparativ cu 3,2 în laptele pur. Vizual, imitaţia de lapte are o culoare mai albăstrui-gălbejită şi pare mai lichid. Este o substanţă care se mişcă mult mai uşor în pahar, e mult mai chior în termeni ştiinţifici. Deşi are un miros de lapte plăcut, gustul este vag, e o chestie extrem de apoasă. Laptele natural e mai gălbui, are un gust foarte bun, e mult mai plin, e un lichid cu greutate, miroase a lapte, are gust de lapte, arată a lapte. N-aş avea nici o secundă de gândire. M-aş îndrepta spre produsul mai scump, pentru că plătesc cu 30% mai mult, dar obţin cu 40% mai mult lapte din punct de vedere al plăcerii gustative şi cu peste 100% mai multe proteine”.

Specialistul în chimie alimentară:

„Produsul artificial e o băutură care reprezintă un lapte simulat hipoproteic cu adaos de subproduse din industria laptelui. Nu poate fi declarat lapte, ci doar o băutura care conţine şi lapte. Nu prezintă elemente periculoase”.

Comisarul de la Protecţia Consumatorului:

„Mâine vom amenda lanţul de supermarketuri care comercializează acest produs, pentru că nu atrage atenţia consumatorilor că nu e vorba de lapte, ci de o băutură de calitate inferioară şi o expune alături de cutiile de lapte real. Acest produs păcăleşte clar consumatorul”.

Brânza care seamănă cu feta

Produsul „danish white”, care în România de ani buni s-a încetăţenit drept „feta” şi care e cel mai ieftin tip de brânză de pe piaţă, e în realitate un amestec de brânză cu ulei rafinat. Adevărata feta e o telemea din lapte de oaie şi capră, care costă de trei ori mai scump.

Criticul culinar:

„Pachetul produsului ieftin e foarte scump, e făcut în varianta TetraPak pentru a-i prelungi cât mai mult termenul de garanţie, cu o poză foarte frumoasă care mă păcăleşte pe mine îngrozitor, pentru că pe această poză este o brânză maturată care e condimentată cu ierburi şi înăuntru e ceva alb care n-are nici o legătură cu poza de-afară. E ca şi cum dacă aş fi un produs de vânzare, pe copertă ar apărea Brad Pitt şi înăuntru aş fi eu. În momentul în care deschid ambalajul sunt deja supărat pentru că am fost minţit. Imitaţia de feta e o brânza de vacă ce conţine şi ulei de palmier rafinat 21% şi corector de aciditate (glucono-delta-lactona). Brânza asta e mai fină, dar mai plată. Nu lasă o impresie foarte, foarte mare. Nu are nici o aromă, nu este foarte pertinent gustul şi după gustul meu e destul de sărată”.

Specialistul în chimie alimentară:

„Este neapărat necesară declararea adaosului de grăsimi vegetale, deşi acestea nu sunt deloc toxice. Declaraţia este necesară pentru evitarea acuzaţiei de falsificare, dar produsul este bun”.

Comisarul de la Protecţia Consumatorului:

„Din vara anului trecut Protecţia Consumatorului a obligat toţi comercianţii de produse tip «danish white» să nu mai folosească denumirea «feta», care poate fi folosită doar de brânza de capră grecească în urma unei hotărâri a UE”.

„Ciocolata” de 1,5 lei

La raionul de dulciuri, consumatorii atenţi pot constata că produsele low-cost nici nu poartă denumirea „ciocolată”, ci „tabletă cu gust de…”, deoarece nu îndeplinesc standardele minime în materie de conţinut de cacao pentru a putea fi botezate „ciocolată”. Asta nu împiedică însă „tabletele„ să copieze forma, gramajul şi elementele de identitate grafică ale produselor vecine şi să fie expuse în aceleaşi rafturi cu ciocolata, pentru a păcăli cumpărătorul.

Criticul culinar:

„Pe ambalajul ciocolatei de 3 lei am o cremă şi produsul se mândreşte foarte tare cu 55% cacao, în schimb pe ambalajul produsului de 1,5 lei e pus un bob de cacao, adică e bogată în cacao. Aici e toată şmecheria. Pe ambalajul ieftin îmi spune doar «amăruie», fără să dea indicii câtă cacao conţine de fapt. Citim conţinutul şi aflăm că e 24% versus 55%. De altfel produsul ieftin e sincer şi nu are pretenţia că ar fi ciocolată, ci-şi spune undeva mic «tabletă». Deschidem ambalajul şi constatăm că produsul ieftin luceşte. Cel scump nu luceşte. La prima privire mai degrabă te-ai arunca pe cel mai ieftin, că aşa suntem noi, precum coţofana, tot ce luceşte ne pare bun. La degustat, primul lucru pe care-l spune ciocolata de 3 lei este: «eu deţin mult mai multă cacao». În plus e mai plină de aromă, are gustul ăla amărui de cacao. Produsul de 3 lei l-aş folosi să fac o cremă sau să ornez un tort, în schimb pe cel ieftin n-aş avea încredere să-l folosesc. În ceea ce priveşte «tableta cu lichior de vişine» de 1,5 lei avem 0,04% pulbere de vişine, la care se adaugă o cantitate nespecificată de concentrat de măr, coacăze negre şi ridiche. În clipa în care ai 0,04% de ceva, ai nevoie de un laborator foarte, foarte bun ca să găsească vişinele alea prin ciocolată. Cât despre mine chiar dacă aş fi profesor universitar de vişine n-aş putea să depistez cei 0,04. Niciodată n-aş fi ghicit că asta e de vişine. Iar ciocolata asta clisoasă care înveleşte crema n-aş recomanda-o nimănui. Vai cât de rea e asta! Şi ce nuanţă urâtă de maroniu are”.

Specialistul în chimie alimentară:

„Sunt produse corecte, cu mulţi aditivi alimentari, însă în limite controlate. Sunt însă produse concentrate, hiperenergizante, reprezentând din acest punct de vedere pericol pentru sănătate”.

Comisarul de la Protecţia Consumatorului:

„Atât timp cât tabletele au raft separat de rafturile cu ciocolată, totul este legal. De obicei, produsele tip tabletă au dedicate rafturile cele mai de jos”. Citeşte mai mult pe romanialibera.ro


Vă așteptam și pe PAGINA DE FACEBOOK pentru a comenta împreună articolele noastre.


RECOMANDARE
Românii din Anglia, nemulțumiți de sistemul medical britanic: “Asta e tara lui Paracetamol”
loading...

NU RATA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here