RECOMANDARE
Avertisment cât se poate de serios. Dacă aveți casa izolată cu polistiren sau cu vată minerală, ar trebui să știți asta

Conducătorii auto vor fi verificați în trafic cu ajutorul testelor rapide de depistare a drogurilor în salivă. Aceste activități ale Poliției Române au scopul de a preveni evenimentele rutiere comise pe fondul consumului de droguri în trafic.

Potrivit legii, cei care consuma substanțe interzise și se urca la volan, rămân fără permis de conducere. Astfel, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța vor avea parte de o sesiune de formare în domeniul drogurilor.

Aceștia vor fi instruiți de către specialiști cu privire la utilizarea testelor de depistare rapidă a drogurilor în salivă, care vor fi aplicate conducătorilor auto aflați la volan. De asemenea, în cadrul campaniei „Litoralul fără droguri, se vor desfășura activități de informare a tinerilor cu privire la riscurile consumului ilegal de droguri: prin crearea unor puncte de informare în stațiunile de pe litoral;

prin prevenire a infracțiunilor săvârșite pe fondul consumului illicit de droguri;

prin testări antidrog în trafic; prin dezvoltarea de abilități sănătoase de petrecere a timpului liber, prin atragerea tinerilor către activități sportive.

Campania se va desfășura pe întreg litoralul românesc, iar la activități vor participa și voluntarii antidrog, îndrumați de specialiști ai CPECA Constanța.

RECOMANDARE
Metal rar, folosit la fabricarea bombelor atomice, pe care doar două țări îl au în Europa. Una dintre ele e România
loading...

NU RATA

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here