Articole adăugate recent

Poliţiştii buzoieni au întocmit dosar penal unui tânăr din municipiul Buzău pentru săvârșirea infracțiunii de instigare publică. Acesta s-a filmat în prima noapte cu restricții de circulaţie în timp ce îndemna cetăţenii să nu se supună reglementărilor impuse de starea de urgenţă.

In urma imaginilor apărute în spaţiul public cu un tânăr care conducea pe raza municipiului Buzău în intervalul orar 22.00-06.00, îndemnând cetățenii să nu se supună reglementărilor actuale privind circulația persoanelor, polițiștii s-au sesizat din oficiu şi au demarat verificări.

Dimineață, înainte ca poliția să-i bată la ușă, când a realizat ce prostie a făcut a sunat la reporterul buzoienii.ro.

„Îmi cer scuze domnilor din Poliție și Jandarmerie. Am greșit, m-a luat valul. Regret sincer fapta pe care am făcut-o. A fost o copilărie, o prostie. N-o să mai fac, promit că o să fiu cuminte. N-o să mai auziți de mine de azi înainte că am făcut vreo faptă rea”, le-a spus Eduard, reporterilor buzoieni.

Pe fundal se auzeau vocile părinților, nu-i exclus ca tânărul de 26 de ani să-și fi luat o chelfăneală zdravănă de la ei după „isprava” de aseară.

Puțin mai târziu, la poarta casei a bătut poliția. Deși Eduard a șters de dimineață postarea de pe facebook, polițiștii au salvat-o de seara.

Tânărul de 26 de ani a fost identificat și depistat, fiind sancționat contravențional pentru nerespectarea semnalelor, indicațiilor și dispozițiilor polițiștilor rutieri. Tânărului i-a fost reținut permisul de conducere. Totodată, au fost demarate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de instigare publică” – comunicat IPJ Buzău.

Atenţie limbaj vulgar!



Vă așteptam și pe PAGINA DE FACEBOOK pentru a comenta împreună articolele noastre.


RECOMANDARE
Riscăm să fim amendați dacă ne îndepărtăm prea mult de locuință? 10 întrebări punctuale la care răspunde Poliția Română
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here