Articole adăugate recent

Doi campioni la yachting dispăreau în timpul unei competiţii organizate de Marina Militară în apele Mării Negre. Soarta lui Mircea Gressianu şi a coechipierului său Dan Ciocoiu nu a fost elucidată niciodată. La 27 mai 1966, Marea Neagră era învolburată.

 Emilian Gressianu (70 ani), fost membru al Lotului naţional de yachting şi medaliat la Balcaniade participă la comemorarea tragediei care l-a urmărit toată viaţa: un echipaj de sportivi români a dispărut, fără urmă, în timpul unei competiţii oficiale. Din acel echipaj făcea parte și fratele său, Mircea Gressianu.

 Mircea îl îndemnase pe Emilian spre spotul nautic pe care îl practica.

„Diferenţa între noi era de 3 ani şi tot timpul am fost în competiţie. Dacă mie îmi reuşea ceva, el se ambiţiona şi mai tare: «Cum adică, eu să mă las mai prejos?». Mircea era foarte atletic, avea un corp bine lucrat, o fire voluntară şi trăia viaţa din plin. De exemplu, nu i-ar fi plăcut să fie marinar, nu era genul care să stea pe vapor, să lucreze după un program, să aibă alte responsabilităţi decât cele pentru care se afla pe apă. Iar el pe apă ieşea nu ca să admire orizontul. Voia să simtă marea“, își amintește Emilian Gressianu.

Făceau amândoi parte din lotul naţional de yachting al României şi se pregăteau împreună pentru regata care se anunţase la Constanţa, în data de 27 mai 1966. Erau competitori la clase diferite: Mircea – la Flying Dutch, Emilian – la Finn.

În ziua de concurs, organizatorii au observat că vremea era neprielnică, dar n-au anulat competiţia. „Marea era foarte umflată, foarte supărată. Valurile aveau cel puţin 2 metri. Şi tare înşelătoare, dacă nu erai pe coama unui val nu puteai să vezi dincolo. Problema anulării regatei nici nu s-a pus. Iar noi, cei din lotul naţional, trebuia să fim primii în barcă“, povestea Emilian Gressianu.

Ultima amintire a lui Emilian cu fratele său a rămas aceea în care Mircea trecea pe lângă barca sa, foarte preocupat de ce avea să urmeze.

Traseul stabilit de organizatori era paralel cu ţărmul. Dar lupta cu marea a fost crâncenă. În câteva ore, câteva ambarcațiuni au ajuns la linia de finish. Multe echipaje abandonaseră cursa, din cauza furtunii. O singură ambarcațiune, însă, n-a mai ajuns niciodată la mal: velierul lui Mircea Gressianu şi al coechipierului său Dan Ciocoiu. „Cineva mi-a zis: «Vezi că barca fratelui tău nu e trasă pe uscat». Mi-a stat inima în loc. Ştiam că e semn rău. Am rupt-o la fugă pe dig să văd ce s-a întâmplat. Mircea nu mai ajunsese la mal“, relatează Emilian Gressianu.

 Sursa: Adevarul.ro


Vă așteptam și pe PAGINA DE FACEBOOK pentru a comenta împreună articolele noastre.


RECOMANDARE
Nu este ficțiune. Un chinez a uimit lumea. S-ar fi născut în 1677 și a decedat în 1933, fiind căsătorit de 23 de ori și având 180 de copii
loading...

NU RATA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here