Articole adăugate recent

Administrația Națională de Meterologie a transmis două avertizări meteo de furtuni. Prima este o atenționare de cod galben în regiunile de nord-vest și nord, începând cu ora 12. Prin a doua avertizare, ANM transmite că furtunile vor cuprinde, începând cu ora 18, întreaga țară, regiunea de sud-vest intrând sub cod portocaliu de furtuni și grindină până luni dimineață la ora 6.

În Transilvania, Banat, Crișana, Maramureș și Bucovina, între orele 12 și 18, instabilitatea atmosferică se va accentua și se va manifesta prin intensificări ale vântului, vijelii, averse torențiale, frecvente descărcări electrice și grindină. Cantitățile de apă vor depăși 20-25 l/mp și pe arii restrânse 40-50 l/mp. În restul țării vremea va fi călduroasă, mai ales în Câmpia Română.

De la ora 18, furtunile vor cuprinde întreaga țară, până la ora 22. În județele din sud-vest, furtunile vor ține până luni dimineața la ora 6, regiunea aflându-se sub cod portocaliu.

”În intervalul menționat, în județele Arad, Timiș, Caraș-Severin, Hunedoara, Alba, Sibiu, Mehedinți, Gorj, Dolj, Olt, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița, Teleorman și Giurgiu vor fi perioade, la început în sud-vest, apoi și în sud, cu intensificări puternice ale vântului (rafale de peste 80-90 km/h), vijelii, frecvente descărcări electrice, averse torențiale și grindină”, transmite ANM, citata de G4media



Vă așteptam și pe PAGINA DE FACEBOOK pentru a comenta împreună articolele noastre.


RECOMANDARE
Ce ne așteaptă în următorii 100 de ani? Prognozele ULUITOARE ale unui renumit fizician
loading...

NU RATA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here