Articole adăugate recent

Beţişoarele igienice din bumbac sunt tot mai mult utilizate pentru curăţarea urechilor, în ciuda faptului că există numeroase avertizări ale medicilor care informează asupra efectelor negative ale folosirii acestora.

De foarte multe ori, cei care ajung la medicul orelist acuzând dureri sau infecţii ale urechii, aud aceeaşi întrebare rostită pe un ton oarecum dezaprobator: „Aţi folosit beţişoare de urechi?” La finalul consultaţiei sau al tratamentului, acelaşi medic încearcă să obţină promisiunea pacientului că nu va mai folosi niciodată aceste beţişoare pentru a-şi curăţa urechile.

La ce pericole ne expunem?

Prin utilizarea beţişoarelor de urechi, nu facem decât să împingem cerumenul către membrana timpanică, ceea ce în timp va duce la scăderea auzului, la traumatisme ale conductului auditiv extern, la perforarea timpanului sau la provocarea unor infecţii locale.

În mod ideal, igiena urechilor trebuie să se facă zilnic cu apă călduţă şi săpun, însă numai la nivelul pavilionului urechii externe, iar apoi urechile trebuie şterse cu ajutorul unui prosop curat. Specialiştii recomandă să evităm zona internă a urechii şi să punem accent doar pe igiena zonei externe.

Cum s-a inventat beţişorul de urechi?

Bețișoarele pentru urechi au fost inventate de Leo Gerstenzang, un american de origine poloneză. Soția sa folosea o scobitoare în vârful căreia înfășura vată pentru a curăța urechile copilului, iar Gerstenzang s-a gândit să îmbunătățească metoda.

A avut nevoie de mai mulți ani pentru a perfecționa invenția, care a fost lansată în 1926. Pe măsură ce utilizarea acestor beţisoare creştea, se înmulţeau şi avertizările medicilor. Au început să apară atenţionări pe ambalajul acestora, pentru a nu fi folosite pentru curăţarea canalului auditiv.

De ce se mai comercializează dacă sunt periculoase?

Foarte mulţi oameni se întreabă de ce se mai produc şi se mai comercializează aceste beţişoare dacă sunt atât de periculoase. Este aceeaşi nedumerire ca în cazul ţigărilor: sunt nocive, mai nou s-a interzis şi fumatul în locurile publice, dar ţigările există pe piaţă.

În cazul beţişoarelor din bumbac, ar trebui să gândim astfel: o mulţime de produse de larg consum sunt utilizate în cu totul alte scopuri decât cele pentru care au fost fabricate. Ce credeţi despre ziarele folosite pentru a aprinde focul, despre apa carbogazoasă utilizată la scoaterea petelor, măsuţele de cafea pentru a ne odihni picioarele şi exemplele pot continua?

Numai că, în cazul beţişoarelor din bumbac, ca şi în cazul ţigărilor, avertismentele sunt explicite. Şi totuşi, aceste avertismente sunt ignorate.

Unii specialişti consideră că oamenii devin dependenţi de aceste beţişoare. Cum e posibil acest lucru? Răspunsul e simplu: continuăm să răsucim tamponul de bumbac în urechile noastre pentru simplul motiv că ne simţim minunat. Urechile noastre sunt pline de terminaţii nervoase sensibile care trimit semnale către diferite alte părți ale corpului. „Gâdilatul” produs în interior declanșează plăcerea. Mai mult decât atât, utilizarea lor conduce la ceea ce dermatologii numesc „ciclul mâncărimii-zero” – o formă de dependenţă. Cu cât le folosim mai mult, cu atât urechile „ne mănâncă” mai mult; și cu cât avem mai multă „mâncărime” în urechi, cu atât utilizăm mai mult beţişoarele.

Sfaturi pentru utilizarea beţişoarelor din bumbac

Dacă tot le-aţi cumpărat, puteţi întrebuinţa beţişoarele din bumbac în alte scopuri:

Aprindeţi mai uşor lumânările care au fitilul scurt

Îmbibaţi tamponul de bumbac în alcool, utilizați un chibrit sau o brichetă pentru a-l aprinde, apoi țineți-l deasupra lumânării. Flacăra va topi ceara, va dezveli fitilul şi-l va aprinde.

Curățaţi scamele din fantele uscatorului de par

Fluxul de aer este obturat de scamele adunate în fantele uscătorului de păr. Acestea pot fi îndepărtate cu uşurinţă cu un beţişor din bumbac.

Reparaţi fermoarele blocate

Îmbibaţi un beţişor din bumbac în ulei de măsline sau în şampon şi ungeţi fermoarul blocat. Acesta va deveni funcţional imediat.

Curățaţi tastatura calculatorului

Înmuiaţi beţişorul în soluţie de curăţare (sau alcool special destinat curăţării) şi ştergeţi uşor printre taste.

Curaţaţi suprafeţe mici şi sensibile precum lentile ale camerelor, CD-uri, aparate radio etc.

Curăţaţi  oja în exces de pe unghii

Dupa ce v-aţi făcut manichiura, pregătiţi câteva beţisoare de urechi şi puţină acetonă. Înmuiaţi beţişorul în puţină acetonă şi curăţaţi apoi marginile murdărite de excesul de ojă.

Cu siguranţă, există multe alte întrebuinţări ale beţişoarelor din bumbac. Depinde numai de imaginaţia şi nevoile fiecăruia. Cert este că trebuie să renunţaţi la obiceiul de a vă mai curăţa urechile cu ele.

Sursa: The Independent

 


Vă așteptam și pe PAGINA DE FACEBOOK pentru a comenta împreună articolele noastre.


RECOMANDARE
Copilăria neştiută a lui Ştefan cel Mare. Traumele care i-au marcat toată viaţa
loading...

NU RATA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here