Articole adăugate recent

În interviul acordat publicaţiei „Adevărul”, marele caricaturist Ştefan Popa Popa’s face dezvăluiri impresionante despre viaţa sa, mărturisind în premieră că este de sorginte evreiască. Unul dintre cei mai cunoscuţi români peste hotare, care a spălat tot timpul imaginea negativă a ţării noastre în străinătate, se dovedeşte a fi o adevărată enciclopedie. Un adevărat vulcan în erupție când vorbește de patriotism, neiertător cu adepţii principiului „capul plecat sabia nu-l taie” și luptător împotriva carierismului și a lichelelor, Ștefan Popa Popa’s este un om blând când este vorba despre prieteni sau despre familie.

Despre Ștefan Popa Popa’s se pot spune multe. Că este cel mai rapid caricaturist al planetei și că a fost menționat în Cartea Recordurilor, că este artistul care a întâlnit cele mai multe personalități ale planetei, de la președinți de stat și premieri, la împărați și regi, de la ambasadori, la oameni de cultură. Artistul a străbătut continentele lumii și și-a lăsat amprenta pe întreg mapamondul.

Atunci când nu călătoreşte, Ştefan Popa Popa’s îşi petrece tot timpul în conacul său din cartierul Elisabetin din Timişoara, vecin cu Parcul Carmen Sylva. Este o casă de peste 100 de ani, construită de călugăriţele din Ordinul de Notre Dame.

Popa’s s-a născut la Caransebeş, a copilărit la Drobeta-Turnu Severin şi a devenit timişorean în 1974, odată cu studenţia. Artistul a povestit, pentru „Weekend Adevărul“, despre greutăţile din tinereţe, despre cum i-au ajuns tatăl la psihiatrie şi mama la închisoare. A vorbit despre Timişoara de altădată, despre al doilea părinte, milionarul francez Henri Coursaget. A dezvăluit originile sale evreieşti, informează adevarul.ro.

Ştefan Popa Popa’s nu se fereşte de cuvinte grele şi spune lucrurilor pe nume. Uneori dur şi fără menajamente, pune la zid clasa politică, dar şi ţara pe care o suduie, însă o şi iubeşte, pentru că nu a avut şi nu are de gând să o părăsească niciodată.

Reporter Adevărul: Unde aţi avut ultima expoziţie?

Ştefan Popa Popa’s: Am fost la Haga, unde s-au sărbătorit 200 de ani de regalitate a Ţărilor de Jos. Am dus patru tablouri regelui, reginei şi fostei regine. Dar presa din România nu scrie aşa ceva. Nu este interesată de astfel de ştiri. Nu mă mir. Eu sunt bun doar să spăl imaginea României. Dar România cum mă ajută? Anul trecut, de Ziua României, Ministerul Afacerilor Externe mi-a cerut ajutorul, dar a precizat că nu are bani.

Am întrebat: ce să fac? Au spus că au evenimente organizate de Ziua României în câteva capitale din centrul Europei şi să mă duc acolo. Cu alte cuvinte, ei m-au invitat la aceste evenimente să scot din rahat – că nu pot să spun altfel – ţara asta. De aia m-am considerat mereu „vidanjorul-şef al ţării“. Am plecat pe banii mei în capitalele din Europa: Viena, Praga, Zagreb… 500 de kilometri făceam zilnic. Ajungeam într-o capitală, făceam expoziţia, făceam sute de portrete, până la 2-3 noaptea, iar dimineaţa plecam mai departe.

Reporter Adevărul: Nu deranjează atitudinea dumneavoastră de a spune lucrurilor pe nume?

Ştefan Popa Popa’s: Ba da. Am deranjat pe foarte multă lume. Numai că eu am făcut ceva pentru ţara asta, ea nu mi-a făcut nimic bun. Eu sunt un artist care stă izolat în casa lui. Nu am ieşit niciodată din curtea mea, mi-am creat o instituţie să nu depind de nimeni, să nu stau cu mâna întinsă să îmi dea cineva salariul. Nu depind de nimeni din România. Mi-am format o instituţie, am comenzi în străinătate, nu mă interesează nici măcar cine conduce ţara asta. Este oricum condusă prost. Niciodată nu a fost condusă bine. Poate atunci a fost mai bine când erau străini la conducere, în perioada regalităţii.

Reporter Adevărul: Sunteţi monarhist?

Ştefan Popa Popa’s: Nu sunt monarhist. Dar asta nu înseamnă că nu pot să fiu un observator şi să trag o concluzie după ce am citit atâta istorie. Nu am spus că regalitatea e o soluţie sigură, dar trebuie încercată. Pentru că s-au încercat toate posibilităţile, partidele politice reprezintă o gaşcă depăşită. O gaşcă de hoţi care au devalizat ţara.

S-au preocupat doar de interesele lor personale. Nu am văzut un politician care a făcut ceva pentru societatea românească. Nu am văzut un preşedinte, un prim-ministru care să nu îi sprijine pe hoţii care fură ţara. Nu sunt regalist, dar merită încercat regalismul.

Reporter Adevărul: Oare nu sunt de vină şi românii pentru conducătorii pe care îi au?

Ştefan Popa Popa’s: În gena românului nu poţi umbla. Românul are nişte carenţe urâte de tot. Treaba cu zicala „capul plecat sabia nu-l taie“, obedienţa… Nu vedeţi cum se înjură unii pe alţii pe la televizor? E ceva din trecutul nostru. Când s-a format poporul, când se spune că dacii au fost cuceriţi de romani, în partea asta au venit cei mai nenorociţi romani. Erau trimişi la sacrificiu, la margine de imperiu. De acolo ni se trage…

https://infostiri.net/am-35-de-ani-si-sunt-medic/

Reporter Adevărul: De atâta amar de vreme nu a reuşit nimeni să ne transforme, să ne civilizeze?

Ştefan Popa Popa’s: Noi transformăm pe oricine intră în România. Orice străin care vine cu educaţia lui aici, după scurt timp, automat, se românizează. De 2.000 de ani este aşa. Gena noastră nesănătoasă e mai puternică decât a lor. Ăştia suntem! Mai contează şi influenţa ţigănească asupra poporului român. S-a ajuns la imbecilizarea poporului, împreună cu televiziunile comerciale. Nu puteţi să mai deschideţi un post de televiziune care să nu aibă o emisiune manelizată! Eu nu am nimic cu etnia ţigănească, dar nu vreau să trăiesc ţigăneşte. Se pare că unora le place.

Reporter Adevărul: Sperăm mereu ca generaţiile viitoare să schimbe ceva…

Ştefan Popa Popa’s: În Balcani nu este valabil. În „Balcania“ nimeni nu vrea să se schimbe. Toată lumea vrea să aibă palate, maşini, amante, bani mulţi. Nu contează cum obţin banii, dar să aibă. Ei cred că se vor duce cu ei în mormânt. Plus că printre primele vorbe pe care copiii le învaţă în România este „furtul“: „Căţeluş cu părul creţ / fură raţa din coteţ“. Eu aş scoate şi „Mioriţa“ din şcoli, pentru că numai rău ne învaţă. Românul încă nu a reuşit să spună «stop!». Să se uite în oglinda bunului-simţ, să se analizeze şi să înceapă o construcţie de la zero. Altfel, tot cădem liber. Nu am început nicio construcţie. Românii se adună, doi, trei, zece, vedeţi la televizor. Şi nu spun nimic. Totul este sălbatic aici, făcut de oameni primitivi. 85 la sută din populaţia acestei ţări este imbecilizată.

Citeşte întreg interviul pe adevarul.ro.



Vă așteptam și pe PAGINA DE FACEBOOK pentru a comenta împreună articolele noastre.


RECOMANDARE
Cum s-a ales un șofer cu dosar penal din cauza unui paracetamol
loading...

NU RATA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here