Articole adăugate recent

Doi decedati au fost tinuţi de preot în magazia de lemne pentru că erau săraci.

O situaţie cu adevărat revoltătoare s-a întâmplat în comuna vrânceană Urecheşti. Preotul din comună este acuzat de localnici că a ţinut trupurile neînsufleţite a doi bărbaţi, timp de două nopţi, în magazia de lemne a bisericii, pe considerentul că ar fi prea săraci.

Este vorba despre doi bărbaţi beneficiari ai legii ajutorului social. Unul a murit duminică, 15 decembrie, din cauza unui hematom pe creier. Rudele l-au dus la biserică, dar preotul a decis să-l mute în magazia de lemne, alături de altă persoană care murise tot atunci. Cazul a fost sesizat de sora unuia dintre decedaţi.

Fratele meu a murit duminică, au venit cei de la Criminalistică, au constatat decesul şi a fost dus la biserică. Când m-am dus să-l văd, am rămas şocată, pentru că era depus în magazia de lemne, alături de altă persoană decedată. I-am spus preotului că ştiu că are capelă mortuară, dar acesta n-a vrut să-l mute decât după două zile, nu e prima oară când face aşa ceva, a declarat Mihaela Icovoiu, sora decedatului, pentru realitateadevrancea.net. Primarul comunei s-a arătat revoltat de situaţie şi a decis să se implice.

Era un om, nu contează că era sărac sau bogat, trebuie să aibă parte de acelaşi tratament din partea bisericii. Noi, ca instituţie, dar şi eu, ca persoană fizică, ne-am ocupat de plata celor necesare pentru înmormântarea celor doi decedaţi, a declarat Nistor Bratosin, primarul comunei. Preotul Gicu Petrea, arătat cu degetul de localnici pentru această situaţie, nu a răspuns la telefon.

Citeste mai mult: adevarul.ro



Vă așteptam și pe PAGINA DE FACEBOOK pentru a comenta împreună articolele noastre.


RECOMANDARE
Moment ciudat în timpul slujbei oficiate de IPS Teodosie: o femeie se învârte continuu în jurul arhiepiscopului -video
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here