Articole adăugate recent

Teleportarea reprezintă încă un fenomen ce ține de domeniul ficțiunii, însă există dovezi că există şi a existat dintotdeauna.

Oameni teleportaţi

Poveştile despre teleportarea de fiinţe omeneşti se întâlnesc adesea în textele folclorice şi religioase. Un exemplu folcloric timpuriu a consemnat reverendul Robert Kirk în lucrarea clasică din secolul al XVIII-lea despre tradiţiile populare scoţiene, intitulată Common-Wealth-ul secret (1692), în care descrie păţaniile unui biet om:

„Vecinii îl vedeau adesea pe omul acesta într-un anumit loc. După vreo oră apărea la distanţă de o aruncătură de săgeată de la locul de unde se făcuse nevăzut la  început. El a spus că la locul de unde dispărea, era întâmpinat de subpământeni fiinţe miraculoase care îl năpădeau şi îl copleseau.”

Într-o altă întâmplare petrecută în secolul al XVIII-lea, cunoscută prin declaraţia semnată de preotul suedez, Peter Rahm, se povesteşte că într-o seară a anului 1660, un pitic a apărut în pragul casei sale. După multe rugăminţi, doamna Rahm l-a însoţit pe pitic la locuinţa acestuia unde soţia lui se afla în chinurile facerii. La înapoiere, doamna Rahm i-a spus preotului că atât la dus, cât şi la înapoiere i s-a părut că era purtată pe aripi de vânt.

Senzaţia fizică descrisă de doamna Rahm, asociată cu teleportarea, o întâlnim menţionată şi în Vechiul Testament, unde se spune că „profetul Ilie s-a urcat la ceruri purtat pe aripi de vârtej” (II Cartea regilor, 2: 1).

Despre marele filosof păgân şi medic Apollonius, care a trăit în secolul I (d.H), se spune de exemplu, că s-a autotransportat instantaneu la Efes pentru a-i lecui pe bolnavii de ciumă. Potrivit legendelor, multi sfinţi creştini s-au lăsat transportaţi uneori de îngeri, dintr-un loc în altul, cu aceeaşi repeziciune. La începutul scurtei sale cariere, Sathya Sai Baba, un propovăduitor religios indian din vremurile moderne, care susţinea că posedă puteri miraculoase supranaturale, s-a teleportat în prezenţa mulţimii. Unul dintre martorii la eveniment i-a povestit psihologului islandez Erlendur Haraldsson:

„Când ne-am apropiat de râu, lăsând dealul la dreapta noastră, deodată s-a făcut nevăzut. De exemplu, plesnea din degete şi spunea celor din jur să facă la fel. Nici nu apucam bine să facem cum ne ceruse, că el se făcea brusc nevăzut şi îl zăream tocmai pe creasta unui deal, aşteptându-ne să-l ajungem din urmă.”

În cartea sa „Miracole moderne” (1987) care cuprinde rezultatul cercetărilor sale despre Baba, Haraldson dedică un întreg capitol acestui fenomen şi altor relatări asemănătoare.

În 1901, la scurt timp după ce familia Pansini s-a mutat într-o locuinţă mai încăpătoare în oraşul Ruvo din Italia, casa a inceput să fie bântuită de duhuri şi alte fenomene. Alfredo Pansini, în vârstă de 7 ani, cădea în transă şi „îngerii” vorbeau prin intermediul lui, acest timp. De asemenea, avea viziuni prevestitoare şi a început să dispară brusc de acasă, ivindu-se complet uluit, prin alte locuri din oraş, ba chiar prin oraşele învecinate. Aceste aşa-zise teleportări au continuat frecvent trei ani de zile şi au încetat în 1904, la vârsta pubertăţii subiectului. Cu puţin timp înainte de aceasta, Paolo, fratele mai mic al lui Alfredo, a început şi el să se teleporteze; cu un prilej, amândoi fraţii au dispărut de acasă şi au apărut la bordul unui vas de pescuit, la câteva mile în largul portului Baletta.

Joseph Lapponi, consilier medical al papilor Leon al XIII-lea şi Pius al X-lea, a discutat cu martori oculari, şi a scris o carte despre cazul acesta. Odată, susţine Lapponi, episcopul Bernardi Pasquale i-a încuiat pe cei doi băieţi în camera lor şi a sigilat uşile şi ferestrele. Totuşi, în câteva minute tinerii dispăruseră. Cu toate acestea, nu te poţi abţine să bănuieşti că doi băieţi isteţi se amuzau pe socoteala semenilor mai vârstnici.

Obiecte teleportate

Renumitul cercetător psiholog Hereward Carrington, care se interesa de comportarnentul omului faţă de un obiect pe care l-a rătăcit, considera că lucrul acesta nu se datora doar faptului că persoana în cauză era distrată sau neglijentă şi că asemenea episoade ar putea să aibă la bază altceva. Carrington a descris un astfel de incident:

„Domnişoara K., soră medicală, o femeie foarte metodică, avea obiceiul să plaseze legătura de chei pe masa de la sufragerie îndată ce revenea acasă. Într-o zi a procedat la fel (aşa a declarat), şi, la scurt timp, s-a dus să ia cheile deoarece trebuia să meargă la un alt „caz”, dar legătura de chei dispăruse. Le-a căutat peste tot, dar nu le-a găsit şi, în cele din urmă, a fost nevoită să confecționeze chei noi la intrare. Câteva zile mai târziu ea a avut nevoie de un dop special pentru o sticlă de medicament. Ştia că păstra astfel de dopuri într-o cutie metalică ce se găsea la fundul unei lăzi, care se afla în antreu. Domnişoara K. a declarat că nu a avut nevoie să umble în ladă nici în ziua dispariţiei cheilor nici în zilele următoare, până când i-a trebuit dopul. Cheile dispărute se aflau in cutia metalică.”

Raymond Bayless, un pictor din Los Angeles, care se interesa de fenomenele parapsihologice, a relatat o întâmplare petrecută în 1957. El ţinea în mână o pensulă cu coadă lungă şi discuta cu un student într-o cameră foarte sumar mobilată: un şevalet şi două scaune, nimic altceva, nici măcar un covoraş. Soarele lumina din plin încăperea, pătrunzând pe fereastra largă. Deodată, pictorul a scăpat din mână pensula şi atât el, cât şi studentul au auzit zgomotul când pensula s-a lovit de podea. Baylles s-a aplecat s-o ridice, dar spre uimirea sa nu a găsit-o deşi a căutat-o peste tot. „Aşa cum se spune, parcă intrase în pământ”, a exclamat pictorul.

În primul caz se poate spune că femeia suferise un puseu de amnezie şi că în această condiţie aşezase cheile în fundul cufărului. Desigur, nu avem nici o dovadă certă în sprijinul acestei speculaţii, dar apelăm la ea fiindcă este mai uşor să acceptăm posibilitatea unui lapsus mental, decât să credem în teleportare. Dar în cel de al doilea caz, experienţa lui Bayless nu se pretează la o explicaţie simplă.

În afară de Carrington, singurul care s-a preocupat cu seriozitate şi a colectat sistematic cazuri de „dematerializare spontană”, a fost D. Scott Rogo (decedat), cunoscut cercetător de fenomene anormale. Rogo susţinea că el însuşi avusese ocazia unor astfel de întâmplări în timpul vieţii sale. După ce a publicat în volum cazurile de genul acesta petrecute cu el şi cu alte persoane, Rogo a fost potopit de scrisorile cititorilor care povesteau propriile experienţe.

Incidente de felul acesta nu constituie, desigur, o dovadă serioasă în sprijinul afirmaţiilor despre teleportare şi alte dimensiuni, deşi nu e posibil să nu fi atras de argumentul implicit că asemenea lucruri ni se pot întâmpla nouă, tuturor.

Unii teoreticieni au sugerat că teleportarea e cauza precipitaţiilor din văzduh şi a apariţiei unor animale departe de habitatul lor normal. Ivan T. Sanderson, zoolog cu experienţă şi „anomalist” cu imaginaţie, a scris că e „raţional să se bănuie” că furnicile „şi-au creat şi dezvoltat un sistem de teleportare a proviziilor preţioase în caz de necesitate”.

Acestea au fost doar niste exemple de teleportare, întamplari ce s-au propagat la nivel local mai mult decat la nivel mondial. Dar să nu uitam de cel mai celebru caz din lume de teleportare, „Experimentul Philadelphia”, atunci când, la 28 octombrie 1943, o navă de mari dimensiuni (nava USS Eldridge), a dispărut din față a sute de martori.

Sursa: enigmatica.ro



Vă așteptam și pe PAGINA DE FACEBOOK pentru a comenta împreună articolele noastre.


RECOMANDARE
Medic Terapie Intensivă: „Fără Dumnezeu nu există nicio vindecare... Întotdeauna, medicina rămâne uimită în fața puterii dumnezeiești”
loading...

NU RATA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here