Articole adăugate recent

Producătorilor români li se taie aripile. Marfa lor, obţinută cu atât de multă trudă, nu are loc de cea de import. Oamenii investesc, fac producţie de foarte bună calitate, dar nu reuşesc să-şi vândă recolta în lanţurile de magazine. Irina Toma din Mărăcineni, proprietara unei plantații de muri, spune că i-au fost închise ușile, singura soluție oferită fiind aceea de a-și preda producția unui intermediar care să câștige mult, fără să fi muncit în plantație, ci doar încasând direct banii pentru „intrarea” în supermarket.

„Mă întreb cu mare tristețe și dezamăgire: oare al câtelea producător sunt eu, care după ani de muncă, investiții și taxe achitate în credința statului român, în momentul în care am ajuns să produc fructe proaspete, de o reală calitate, NU pot și NU mi se permite să-mi vând marfa în niciun mare lanț de magazine? Am bătut disperată la toate ușile și am dat atât de tare cu capul în ele, încât am fruntea plină de cucuie și inima ruptă în mii de bucățele”, a scris pe Facebook Irina Toma, cultivator de mure din județul Argeș, din Mărăcineni.

După trei ani de muncă în care a refuzat să își „chimizeze” producția de fructe, lucrând cu sapa și cu motocultorul, producătorul de fructe de pădure spune că nu are cui să vândă, direct, recolta de calitate foarte bună. „Aaa, ba da, am voie să vând intermediarilor care vor beneficiu de 200% daca se poate, pe munca mea sau a industriei, care mi-au dat fabulosul pret de 3 lei pe kilogram, duse de mine la poarta fabricii lor. De-as muri azi cu toată plantația peste mine și NU voi vinde nici măcar un kilogram la acel preț! Cum să-mi dai 3 lei pe murele astea?!”, spune, sinceră, producătoarea din Argeș.

Irina Toma și-a pierdut speranța că va mai putea intra cu marfa în retail, așa că a luat decizia de a-și vinde murele de calitatea întâi pe cont propriu, la un preț corect în raport cu munca și investiția făcută. „Constat cu lacrimi în suflet și în ochi că în țara asta NU se vrea a se produce nimic! Trebuie să mâncăm otrăvurile și plasticurile produse în vest!

Ale noastre produse, crescute în pământ și hrănite cu apă și bălegar, NU sunt bune! BA DA, sunt cele mai bune, tocmai de aceea trebuie să le scoată de pe piață, le concurăm mizeriile lor, desi eu nu primesc niciun fel de subvenție de nicaieri, din prețul încasat trebuie să-mi scot cheltuielile și să câștig și eu ceva”, mai precizează Irina Toma.

Speranța cultivatoarei de mure, care a investit în plantație alături de soțul ei, rămân oamenii care doresc să mănânce sănătos, direct de la fermierii români. „Revin cu capul plecat către românii care au înțeles că dacă ei nu cumpără de la mine, eu voi dispărea de pe piață și vă anunt că am recoltat o altă serie de mure proaspete și coapte în razele soarelui, nu ”vopsite” și ținute 20-30 de zile pe transportul international. Concluzia: vând mure de cultură la 9 lei pe kilogram.

Comenzile se dau telefonic la 0765.326.242, iar murele se ridică din Mărăcineni, Argeș”, este mesajul pentru cei care vor să susțină producția românească și munca fermierilor români pornind cu acest caz particular al tinerilor soți Toma care au investit în cultura de mure.

RECOMANDARE
Anul 2020 va fi cunoscut ca anul celor 8 miliarde. Populația globului va crește cu câte un miliard în mai puțin de 10 ani


Vă așteptam și pe PAGINA DE FACEBOOK pentru a comenta împreună articolele noastre.


RECOMANDARE
De ce se numește moneda românească „Leu”?
loading...

NU RATA

2 COMENTARII

  1. Asa este . Admir enorm de mult astfel de oameni dar nu stiu cum sa-i sprijin .
    As vrea ca aceasta postare sa o duc pe facebook dar nu vad cum .

  2. Trăim într-o lume a hoților. Cei ce muncesc nu au timp și nici nu vor câștiga. Vor câștiga șarlatanii, pentru că producători știu să de-a doar cu sapa și să cheltuie pentru a obține un mai nimic. Cu sapa-n cap ar trebui sa primească intermediarii ( hoții) că să se lecuiască.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here