Articole adăugate recent

Așa ceva in Uniunea Europeana, Marea Britanie sau America de Nord este absolut imposibil: un uriaș stadion plin de oameni, fără distanțare sociala si cu extrem de puține măști.

Au trecut șapte ani de la anexarea Crimeei de către Rusia. Pentru a marca momentul, a fost organizat un concert pe stadionul Luzhniki, din Moscova. Președintele Vladimir Putin a participat la eveniment și, bineînțeles, a fost ovaționat.

Din imagini se observa foarte puțini oameni care poarta măști, toată lumea se distrează iar sufletul spectacolului nu este altcineva decât președintele Rusiei, Vladimir Putin.

Desigur ca in presa din Europa acest eveniment a trecut aproape neobservat, nimeni nu a discutat despre masurile de prevenire a virusului, iar imaginile de mai jos vorbesc de la sine.

18 martie a fost proclamată „Sărbătoarea reunificării Crimeei şi a Rusiei” şi este celebrată în întreaga ţară. Autoritățile de la Moscova spuneau în 2014 că peninsula a revenit în țara ei natală.

„Vreau să spun că suntem gata să trăim în noi condiții geopolitice. Ne considerăm vecinii, nu numai ca vecini apropiați din punct de vedere geografic. Considerăm aceste popoare fraterne, suntem gata să fim un umăr pe care să se spriijine pentru a le oferi dezvoltare, pentru a merge mai departe, pentru a merge mai departe împreună, folosind oportunitățile noastre competitive”, a spus Vladimir Putin.

Imaginile de mai jos nu mai au nevoie de niciun comentariu.


Vă așteptam și pe PAGINA DE FACEBOOK pentru a comenta împreună articolele noastre.


RECOMANDARE
Vaccinul chinezesc Sinovac e apă de ploaie. Sute de medici vaccinaţi cu două doze, infectaţi cu Covid-19
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here