Articole adăugate recent

La americani se numesc Cowboy. Noi, românii le spunem simplu: VĂCARI. Da, văcarii României, adică cei care au grijă de vaci si locuiesc jumătate din an în bordeie de pământ. O meserie care a dispărut în vremuri, o meserie ce nu mai atrage pe nimeni şi una ce nici nu asigură un trai prea îmbelșugat.

Aşa putem caracteriza ceea ce mai demult poate avea o valoare, dar acum poate fi numita o meserie rușinoasă. Totusi, fiecare localitate de la câmpie are cel puţin un văcar care se îngrijeşte de vacile oamenilor şi care primeşte în schimb pentru acest serviciu, bani sau produse agricole.

Am întâlnit în aceste zile o familie destul de numeroasă de văcari din comuna Brăieşti, județul Buzău. De fapt îi poate vedea oricine care iese din municipiul Buzău şi se îndreaptă către Slobozia, prin satul Maxenu. Si-au instalat tabăra la aproximativ 8 km de oraşul Buzău, la marginea localității Pogonele din comuna Țintești, In cămpia Bărăganului. Sunt două familii care de aproape 9 ani de zile sunt văcării acestui sat din Buzău.

Vin aici în fiecare primăvară şi mai pleacă spre sfârşitul toamnei, când cade bruma. Cu ajutorul oamenilor îşi construiesc bordeie de pamânt din câteva scânduri şi nailoane. Condiţiile în care trăiesc sunt asemănătoare cu cele ale strămoşilor noștri din urmă cu 100-200 de ani în urmă. Nu vi le descriem deoarece vă lăsăm sa le urmăriţi în imaginile video de mai jos. Vă spunem doar atât: noi cei care ne plângem că nu avem ce ne trebuie TRAIM BINE! Si vă spunem că trăim bine, in primul rând că putem citi şi vedea aceste imagini şi în plus chiar putem comenta pe marginea lor. Ei, aceşti văcari şi alții ca ei nu au internet, nu au curent electric şi mare parte din ei nici nu ştiu să citească.

Aceşti oameni sărmani îşi părăsesc casele şi împreună cu copiii aleg să-şi petreacă jumătate din viaţă pe câmp, sub arşiţa soarelui din timpul verii, gonind din când în când după o vacă care iese din cireadă şi dormind noaptea, la propriu pe pământ, având companie toate vietăţile câmpiilor, de la ţânţari sau muşte, până la şoareci sau vulpi. Da, s-au obişnuit să trăiască aşa şi mulţi o fac de o viaţă. Sunt chiar fericiţi in felul lor!

Este şi cazul acestui văcar, de etnie romă din satul Brăieşti, Văduva Stefan, căruia nu-i este ruşine de ceea ce face, este mândru că este văcar, a moştenit meseria de la tatăl său şi acum împreuna cu soţia, cu fiica şi ginerele păstoreşte vacile sătenilor din Pogonele.

Are în grijă peste 200 de vaci, pentru care primeşte ca plată produse agricole şi 80 de lei pentru fiecare vacă. Unii ar zice că primeşte o avere. Nici pe departe, dacă stăm şi analizăm în ce condiţii trăieşte şi ce sacrificii face împreună cu familia.

Este un om ospitalier, care ne-a primit în bordeiul său de pământ şi ne-a spus oful lui. Deşi face această treabă de ani de zile niciodată nu s-a gândit să renunţe la ea. Nu ştie să facă altceva. De fapt soţia acestuia ne-a spus că mai bine de jumătate din locuitorii satului de munte de unde au plecat, (Goideşti) sunt văcari, iar ei pentru asta s-au născut.

Le vine greu când pleacă cu toată familia primăvara, însă acum s-au ataşat de bordeiele lor care le sunt chiar dragi, fiindu-le adăpost mai bine de jumătate dintr-un an.

Pe lângă sutele de vaci de care familia Vaduva are grijă, se găsesc şi opt suflete de copii, care zbudă şi se joacă pe lunca bătută de arşiţă. Mai mult dezbrăcați decât îmbrăcați, aceşti copii cu vârste cuprinse între 2 şi 8 ani îşi petrec copilăria printre vaci şi jucându-se cu ceea ce găsesc pe întinderea pustie a Bărăganului. Părinţii se străduiesc să-i îngrijească şi să le ofere tot ceea ce au nevoie, însă copilăria lor din timpul verii aici şi-o petrec. Unii dintre ei totuşi, în timpul anului şcolar frecventează şcoala şi grădiniţa, însă doar o frecventează, cu siguranţă nu ne gândim că ar putea face performanţă.

RECOMANDARE
De ce se numește moneda românească „Leu”?

Părinţii lor fiind văcari, cu siguranţă le vor transmite şi lor pe mai departe această meserie, dacă o putem numi aşa. Da într-adevăr pentru noi este o ruşine. Știm cu toții că atunci când eram mici şi nu aveam rezultate bune la şcoală, cei mai mulţi ne ameninţau cu „Vei merge sa ai grijă de vaci. Te faci văcar!”.

Si totuşi, până la urmă trebuie să facă cineva şi lucrul acesta! Ei sunt văcarii României!



Vă așteptam și pe PAGINA DE FACEBOOK pentru a comenta împreună articolele noastre.


RECOMANDARE
Nu vă îngrijorați dacă cel mic mănâncă chipsuri! Nutriționistul Mihaela Bilic explică de ce acestea nu reprezintă un pericol: „Ele sunt bogate în calorii, nicidecum otrăvitoare”
loading...

NU RATA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here