Tranzacţiile realizate la terminalele Raiffeisen de către clienţii altor bănci au fost dublate în zilele de 29 şi 30 ianuarie. BCR, BRD şi ING au anunţat pe Facebook că vor returna sumele dublate.

„Din cauza unei erori tehnice, unele dintre tranzacţiile efectuate de către clienţi ai altor bănci la terminale Raiffeisen Bank în data de 30.01.2020 sau în data de 29.01.2020 au fost procesate de două ori. Lucrăm, împreună cu procesatorul de plăţi, pentru remedierea situaţiei în cel mai scurt timp posibil”, au scris duminică, pe Facebook, reprezentanţi ai Raiffeisen Bank, scrie Ziarul Financiar.

BCR a anunţat că va returna sumele în următoarele 48 de ore către clienţii afectaţi.

„Pentru a veni in sprijinul vostru, cei carora vi s-au dublat tranzacțiile la operațiunile cu cardul efectuate pe 29 şi 30 ianuarie la terminalele (POS/ATM) altor bănci, am decis să returnăm sumele pe contul vostru înainte de a reglementa situația cu procesatorii de plăți. E important să nu fiți afectați de sincopele tehnice ce mai pot surveni în relația dintre bănci, uneori independent de noi. BCR va deconta ulterior, în următoarele 48 de ore, sumele dublate”, a anunţat BCR.

De asemenea, sumele vor fi rambursate în aceeaşi perioadă şi clienţilor ING.

„Din motive ce nu ţin de ING o parte dintre clienţii noştri ce au realizat tranzacţii cu cardul la terminalele (POS/ATM) altei bănci în intervalul 29-30.01.2020 este posibil să vadă dublate sumele transmise spre debitare. ING a primit spre procesare fişierul de plăţi în mod eronat. Lucrăm împreună cu părţile implicate în vederea returnării sumelor dublate în cel mai scurt timp. Avem confirmarea că reversarea se va realiza în 1-2 zile”, a comunicat banca.

BRD a anunţat că situaţia a durat trei zile pentru clienţii săi, de asemenea va returna sumele dublate în următoarele două zile.

„Din motive tehnice independente de BRD şi care au acelaşi impact asupra mai multor actori ai pieţei, este posibil ca unele dintre sumele aferente tranzacţiilor realizate de clienţii cu carduri BRD la ATM-urile sau POS-urile altor bănci în zilele de 29, 30 si 31 ianuarie să fi fost plătite de două ori. Sumele vor fi returnate în conturi, în cadrul unui proces automatizat, în maximum 48 de ore”, au anunţat reprezentanţii BRD.

Sursa: zf.ro



Vă așteptam și pe PAGINA DE FACEBOOK pentru a comenta împreună articolele noastre.


RECOMANDARE
Istorii ciudate. Vlad Înecatul, domnitorul român care a căzut cu calul în Dâmboviţa după ce s-a îmbătat criţă
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here