Articole adăugate recent

De ce avem impresia că, odată cu înaintarea în vârstă, timpul trece mai repede? Atunci când te gândești la copilărie, îți aduci aminte că zilele parcă nu se mai terminau.

Aceasta nu este doar o impresie. Într-adevăr, percepția asupra timpului este accelerată pe măsură ce înaintăm în vârstă.

În acest sens, există nenumărate ipoteze care încearcă să-ți explice de ce anumite lucruri, care odată păreau că necesită mult timp, acum trec cu o viteză cu care nu reușești să ții pasul.

Cea mai plauzibilă dintre acestea este propunerea psihologului Pierre Janet din 1877. Acesta spunea că timpul pare că trece mai repede când îmbătrânim, deoarece fiecare nouă experiență este o fracțiune mai mică, care face parte dintr-un întreg – durata vieții noastre.

„Când ai cinci ani, un an reprezintă 20% din viața ta. Când ai 50 de ani, cifrele se schimbă și un an ajunge să reprezinte doar 2%”.

Cu alte cuvinte, această idee a fost reiterată și de Maximilian Kiener prin site-ul său. În introducere, site-ul precizează că acest fenomen are loc pentru că percepem timpul relativ raportat la absolutul cu care îl putem compara.

„Atunci când ai o lună de viață, o săptămână este un sfert din întreaga ta existență, iar spre sfârșitul primului an, devine doar a 50-a parte”, mai menționează acest site.

Wittman și Lehnhoff au o altă ipoteză care se leagă de presiunea sub care, câteodată, timpul te pune. Aceștia susțin că timpul pare că trece mai repede atunci când ești sub presiune. Aceasta este o ipoteză destul de logică, având în vedere că între 16 și 50 de ani luăm multe decizii sub presiune.

sursa playtech.ro



Vă așteptam și pe PAGINA DE FACEBOOK pentru a comenta împreună articolele noastre.


RECOMANDARE
Pestera Polovragi, unul din locurile sacre ale dacilor, reprezinta nu doar o atracție turistica, ci și un loc misterios în care diverse fenomene inexplicabile se petrec la o anumita perioada de timp
loading...

NU RATA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here