Articole adăugate recent

Noi informaţii apar în cazul fetei dispărute dintr-o comună din judeţul Olt, după ce poliţiştii au descins vineri, 26 iulie, la o adresă din Caracal, unde ar fi găsit hainele victimei şi mai multe oase calcinate.

Surse din rândul anchetatorilor, citate de Adevarul.ro  spun că Alexandra Măceşeanu, adolescenta de 15 ani dată dispărută miercuri, 24 iulie, ar fi reuşit să sune joi-seara la 112, dând indicii despre locul în care se află, respectiv în casa unui bărbat în vârstă de 65 ani din Caracal, fost mecanic. Bărbatul locuieşte singur, copiii şi soţia fiind în Italia.

Se ocupă se ocupă cu vânzarea diverselor bunuri prin târguri şi niciun moment nu ar fi dat de bănuit că are şi altfel de preocupări. „Au găsit hainele în casă la el. Îl cunosc de când eram copil, un om respectuos, saluta, ce să vă zic, un om care nici prin cap nu-ţi trecea că ar putea să facă asta. Îşi luase de curând o dubă, se ocupa cu târgurile, cumpăra dintr-o parte şi vindea în alta: păsări, porumbei, ce-i cădea la mână ieftin, cumpăra şi vindea în alte târguri“, spune sursa, care dă de asemenea o informaţie de o gravitate extremă: fata ar fi sunat aseară la 112 şi ar fi spus unde se află.

„Fata dispărută de la Dobrosloveni a sunat aseară, a anunţat: mă aflu într-o casă mare, veche, aproape părăsită, iarbă multă în curte, boscheţi şi are doi câini lupi, e într-un service. În momentul acela el i-a luat telefonul: «Cu cine vorbeşti?».

Era un telefon cu botoane, ce se vorbeşte aici. Iar când a închis, cei de la 112, sau eu ştiu cum s-a-ntâmplat, au localizat apelul. După telefon au venit la adresă, dar nu a intrat absolut nimeni, pentru că dimineaţă la ora 4.00 se auzea – «Lasă-mă, că mă omori! Lasă-mă, că mă omori!».

Au sunat vecinii la 112, au venit 3-4 echipaje de poliţie şi s-au plimbat pe stradă prin faţa curţii până la ora 6,00. La ora 6,00 au intrat în curte pentru că atunci au obţinut mandat de percheziţie. Alexandra le-a spus la telefon că este fata răpită când aştepta o maşină de ocazie“, a mai spus sursa citată. Poliţiştii au descins vineri-dimineaţă la o locuinţă din municipiul Caracal, în dosarul deschis în urma dispariţiei adolescentei Alexandra Măceşeanu.

La adresa percheziţionată s-ar fi găsit, într-un incinerator artizanal, oase calcinate, despre care poliţiştii vor să afle dacă sunt umane şi dacă ar aparţine celor două fete dispărute. Dispariţia fetei a fost anunţată de părinţii acesteia miercuri-seara, 24 iulie. Adolescenta, care a plecat din Dobrosloveni cu o maşină de ocazie, nu a mai putut fi contactată pe telefonul mobil. O altă tânără, din judeţul Dolj, a dispărut tot din Caracal, în urmă cu mai multe săptămâni.

Poliţiştii l-au încătuşat pe bărbatul de 65 ani în curtea căruia au descins vineri-dimineaţă, 26 iulie, căutând-o pe Alexandra Măceşeanu.

Poliţiştii au adus în curtea suspectului inclusive excavatoare, având în plan să facă inclusiv săpături.

Adolescenta, care a plecat din localitatea natală Dobrosloveni spre Caracal, pe o distanţă de aproximativ 8 kilometri, cu o maşină de ocazie, nu a mai putut fi contactată pe telefonul mobil. O altă tânără, din judeţul Dolj, a dispărut tot din Caracal, în urmă cu mai multe săptămâni.

Surse din anchetă confirmă că s-a găsit în frigider carne, ambalată în mai multe pungi, despre care se presupune că e de origine umană, iar într-un incinerator improvizat oseminte calcinate. Confirmările că acestea sunt sau nu umane urmează să fie făcute de Medicina Legală.

Exista surse in randul anchetatorilor care susţin că e vorba de TREI tinere UCISE şi ARSE, în butoaie, de bărbatul suspectat acum de crimă.

Vezi mai multe pe Adevarul.ro



Vă așteptam și pe PAGINA DE FACEBOOK pentru a comenta împreună articolele noastre.


RECOMANDARE
Doamne ferește-ne! (video) O țară întreagă îl urăște. Un tânăr susține ororile făcute de Gheorghe Dincă și îl respectă pentru ce a făcut. Cum se poate oare așa ceva?
loading...

NU RATA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here