Contribuţiile băneşti cerute de biserici tulbura liniştea enoriaşilor. Mulţi oameni cred că sumele sunt obligatorii, din moment ce sunt afişate în mai toate parohiile.

În realitate este vorba doar despre ajutoare financiare pe care oamenii le dau bisericii de bună voie, pentru care trebuie să primească chitanţa.

Preoţii nu au voie să pretindă aceste sume. Ba mai mult decât atât, dacă cer bani pentru înmormântări risca să-şi piardă parohia.

Sfântul Sinod: Hotărârea numărul 13.842, din 22 decembrie 2014, spune negru pe alb ca preotul care cere bani pentru înmormântare risca să-şi piardă parohia. Fapt confirmat şi de Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Romane.

VASILE BĂNESCU, purtător de cuvânt Patriarhia Romană: “Sunt sancţiuni care merg de la simpla mustrase, apoi verificări periodice, se ajunge la mutarea disciplinară din parohie a preotului respectiv sau în cazurile extreme care presupun multe greşeli şi în timp acumulate – caterisirea”.

VASILE BĂNESCU, purtător de cuvânt Patriarhia Romană:”Este o hotărâre de sinod. Când apar persoane care spun că nu au auzit de ea sau că au auzit, dar nu o pot respecta din vari motive, atunci avem o problemă.”

Veţi întâlni peste tot contribuţii pentru slujbele bisericeşti. Iar valorile diferă de la o parohie la alta. Indiferent de suma afişată, care poate ajunge în unele cazuri şi până la 1000 de lei, oamenii trebuie să ştie că dau aceşti bani de bună voie.

Toate cazurile în care sunt forţaţi să plătească pot fi reclamate Bisericii Ortodoxe Romane.

Sursa stirileprotv.ro



Vă așteptam și pe PAGINA DE FACEBOOK pentru a comenta împreună articolele noastre.


RECOMANDARE
România a ajuns oaia neagră a Europei. Austria îşi îndeamnă cetăţenii să părăsească cât mai repede ţara noastră
loading...

10 COMENTARII

  1. Dar, pentru alcool, țigări, droguri, alimente pline de chimicale și scumpe pe care nu scrie ” made in România ” , concedii fără rost și plictisitoare, prin care-i îmbogățim pe milionarii din alte țări străine, yoga și multe altele de genul acesta sunt, oare, bani ??? Ceea ce vreau eu să spun, e că, dacă vrem să dăm un ban Bisericii, să-l dăm mai bine la o mănăstire, fiindcă preoții de acolo au mult mai mut har, sunt mai serioși și au mult mai multă trecere la Dumnezeu decât preoții de la oraș.

  2. Recent (4 ian. 2020) am inmormantat o matusa care era de alta religie decat mine. Taxa de mormantare a fost 200 lei pentru care am primit chitanta. Matusa mea a platit taxa anuala tot tumpul de-a lungul vietii. Mi s-a parut enorma suma de 200 lei pentru mormantare. Vi se pare normal? Mie nu dar, omul cand nu are ce face da banii .

  3. Pe mine nu m a obligat nici un preot sa dau bani la biserică…
    Sincer tot cei care nu dau sau nu au dat bani la biserica se impiedica de subiectul ăsta…
    Decât sa dai bani la psihiatru sau la spirala yoga mai bine aprinzi o lumânare ..spui o rugaciune sau pui un pomelnic…
    Eu cred ca din frustrare cei care nu au dat in viata lor un ban la biserica vor sa isi justifice rautatea si zgîrcenia…
    Repet …niciodata nu m-a obligat nici un preot sa dau bani la biserică….si sincer am avut nevoie de biserica si de ajutorul lui Dumnezeu…
    Pacatul celor care denigreaza biserica si in special Biserica Ortodoxa Română!
    Sărbători fericite tuturor!

  4. Si cu ce sa trăiască. Sa dea salarii ca la învățatori/profesori. Si atunci e bine. Cum toti sunteți platiti ca si bugetari si preoții ar trebui să fie la fel. Nu cu salarii alcătuite de la stat+ diferenta din parohie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here