Din dragoste pentru natură şi din dorinţa de a respira un aer curat, fermierul a plantat pe pământul său 40.000 de copaci. În schimb, a primit o amendă din partea autorităților de mediu.

Felix Mulţescu, un fermier din județul Teleorman, a plantat pe pământul său 40.000 de copaci, din dorința de a respira un aer cât mai curat.

Gestul nu i-a impresionat pe inspectorii Gărzii de Mediu Teleorman care au mers la ferma omului şi i-au aplicat o amendă de 3.000 de lei pentru că nu amenajase locuri speciale în care să depoziteze pliculeţele folosite de erbicid şi că nu a raportat, pentru afişare la primărie, faptul că efectuează erbicidarea pe terenul propriu.

Amenda a fost emisă, potrivit fermierului, fără martori și în lipsa administratorului fermei, deși la data controlului nu au fost găsite deșeuri aruncate la întâmplare, iar îngrășămintele, motorina și utilajele erau depozitate în spații adecvate, potrivit legislației. Omul a fost însă amendat pentru că nu ar fi trimis la primăria din localitatea Răsmirești un anunț cu data erbicidării și că nu are spații speciale în care să depoziteze ambalajele erbicidelor, deși acestea ar trebui să fie ridicate, sub contract, de firma care le furnizează.

N-a impresionat pe nimeni faptul că omul amenajase zonă verde permanentă, constând în plantarea a 40.000 de arbori, care să îmbunătățească calitatea mediului în zonă.

Deşi depozitează combustibilul, utilajele, deșeurile şi alte materiale în spatii special amenajate, inspectorii Gărzii de Mediu au decis să-i aplice o amendă, fapt care-l face pe fermier să susțină că aceștia au venit încă de la început cu această intenție.

Felix Mulțescu, teleormăneanul care a plantat la el la fermă 40.000 de arbori, a povestit jurnalistilor de la Liber in Teleorman că iubirea familiei lui pentru arbori și pentru natură este foarte profundă:

“La un moment dat, un vecin a agățat un copac și l-a rupt. Atunci, tatăl meu i-a pus atele și l-a îngrijit cu mai multă atenție, până s-a prins la loc. Un copac! Vă dați seama cât iubim noi acești copaci?”

„Pentru mine nu e important că mi-au dat amendă 3.000 de lei. Că nu e despre bani aici. Eu contest această amendă, pentru că pur şi simplu s-a făcut tot posibilul să o dea, deşi nu erau motive. Mi s-a părut anormal să nu le pese că eu, practic, am plantat o pădure, dar să considere că trebuie să fiu amendat pentru nişte detalii de tot râsul şi pentru nişte modificări legislative despre care numai ei ştiu.

Nu e vorba doar despre mine. Ei au normă de amenzi şi trebuie să şi le facă, cu orice preţ. Şi sunt sigur că sunt şi alţi oameni în această situație, oameni care nu vorbesc, însă, de frică. Mie nu mi-e frică”, a declarat fermierul, citat de jurnaliștii de la Liber în Teleorman.



Vă așteptam și pe PAGINA DE FACEBOOK pentru a comenta împreună articolele noastre.


RECOMANDARE
10 boli grave care se pot transmite printr-un simplu sărut
loading...

NU RATA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here