Articole adăugate recent

La 28 de ani, Ionuţ Ursu este dovada vie a faptului că poți rămâne nealterat de răutățile din jur, că poți să oferi mâna întinsă celorlalţi în semn de ajutor. Abandonat după naștere și crescut prin orfelinate, cu un diagnostic de HIV ce s-a dovedit greşit, e acum masterand la Universitatea din Bucureşti, face voluntariat la Ambulanță şi a mers să ajute în Nepal şi Irak.

Ionuț Ursu a fost născut pe 6 martie 1989 și abandonat într-un pătuţ de spital. Copilăria i-a fost presărată cu multe evenimente, de majoritatea dintre ele nu vrea să-și reamintească, fiind dintre acelea care au lăsat răni în sufletul lui. Ionuț Ursu consideră că principala valoare pe care trebuie să o respectăm este umanitatea, atenția față de suferințele celor din jur și încercarea de a-i ajuta pe oamenii de lângă noi. Chiar dacă a crescut fără părinți naturali, fără familie, acest lucru nu a reprezentat pentru Ionuț un impediment. Și-a dezvoltat un sistem de valori stabil, a înțeles că de modul în care se construiește el ca om așa va fi și lumea din jurul lui. Principalul câștig este faptul că, deși a crescut într-un mediu impropriu, nu a căzut pradă răului, fapt care îl face să fie mândru de ceea ce este el acum.

Ionuţ Ursu in misiunea umanitară din Nepal.

După ce mama lui l-a părăsit într-un pătuţ din Maternitatea Bicaz, a fost botezat acolo de o doctoriţă cu suflet mare şi drumul vieţii lui a pornit de la un Leagăn al statului şi a trecut prin mai multe la orfelinate.

La 18 ani, când şi-a căutat mama, femeia l-a respins categoric. Ani de zile, Ionuţ a fost împărţit ca o marfă între case de copii, şcoli şi spitale. A fugit şi s-a întors, a mâncat bătaie, a învăţat, a scris, a lăcrimat, a iubit, a fost iubit la rândul lui şi şi-a adunat toată voinţa pentru a-şi croi viitorul.

Şi spune că, în aceşti ani, a descoperit că poate să creadă în bunătatea oamenilor, că oamenii merită salvaţi, că a întoarce binele făcut e, pe undeva, o plată pentru reuşitele tale şi că fără ajutorul unora dintre cei ce l-au înconjurat, poate că existenţa lui ar fi sfârşit într-o fundătură.

Voluntarul Ionuţ Ursu în campania umanitară din Irak

„Să spun despre mine? Nu prea am ce. Povestea mea e, aparent, ca a oricărui băiat de vârsta mea crescut de stat. Dar e în fiecare zi alta. E ca şi cum durerea ţi-ar schimba mereu înţelesul vieţii. Am fost un copil bolnăvicios, contactasem un stafilococ după naştere, iar până pe la opt ani tot făceam injecții cu Moldamin, un chin cumplit, și abia pe la zece ani am fost trimis la şcoală.

Atunci, la analize, mi-au spus că am virusul HIV, că n-o să mai scap de el niciodată şi vreo şapte ani am trăit, alături de alţi copii bolnavi, aşteptând să mor, însă ajutându-i pe cei mai mici cum puteam. Fugeam din cămin, mergeam prin piață, la muncă, la cărat mărfuri, făceam ce puteam, strângeam un ban și le cumpăram câte ceva dulce.

Prin 2006, la centru a venit o directoare nouă care a cerut o nouă serie de teste şi aşa am aflat că rezultatul inițial era greșit, că eram de fapt, sănătos”.

Lipsit de dragostea părinţilor, dar îndrumat bine, băiatul a absolvit Liceul „Dimitrie Leonida“ din Piatra Neamț şi, pentru că în anii lungi în trăiţi sub spectrul unei boli mortale, călătorea deseori, în singurul fel posibil – în imaginaţie -, a ales geografia şi a reuşit să intre la facultatea de profil a Universităţii din Bucureşti, la buget, a absolvit şi apoi la un program de master.

Spune însă că doar mersul la cursuri nu i-a fost de ajuns ca semn a reuşitei şi că, încă din primul an de facultate, a decis să devină voluntar la Ambulanţă. S-a înscris pe o listă, a telefonat, a bătut oamenii la cap şi, după un examen dificil, a fost acceptat. A urmat cursuri de pregătire jumătate de an, a urmat un alt examen, iar de atunci şi până acum face gărzi voluntar alături de echipajele medicale de la Ambulanţa Bucureşti, în paralel cu facultatea.

Surse: http://frumusetileromaniei.biz; http://adevarul.ro; http://www.ziarpiatraneamt.ro



Vă așteptam și pe PAGINA DE FACEBOOK pentru a comenta împreună articolele noastre.


RECOMANDARE
Adrian Streinu-Cercel despre virusul din China. ,,Asta se întâmplă când ajungi să mănânci șerpi și supă de liliac. Carantina, ineficienta``
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here