A fost descoperită cea mai veche Biblie din lume. Iată care este adevărul despre Iisus

2

Un grup de cercetători au petrecut ultimii 8 ani analizând o serie de tablete din plumb în speranța certificării lor ca fiind autentice.

Acestea au fost descoperite inițial în 2008, dar au avut un traseu foarte tumultos până să ajungă în mâinile unor arheologi cu experiență.

Aceștia din urmă, după o analiză îndelungată au confirmat că sunt autentice. Pe lângă valoarea faptului că sunt foarte vechi, s-ar putea să fie primele materiale tipărite cu cuvinte despre Iisus existente.

După foarte mulți ani de speculații legate de editarea textelor biblice de către liderii religioșii din ultimele secole, aceste tablete oferă o viziune necenzurată asupra activității lui Iisus pe pământ, a filozofiilor sale și alte câtorva detalii istorice din acea perioadă.

Pe tabletele ce par a avea o vechime de aproximativ 2000 de ani se vede și prima schiță cu Iisus, pe lângă o serie de istorisiri din acea perioadă. Ca format, așa-numitele pagini de plumb sunt prinse împreună cu niște inele, într-un fel de carte legată. Inițial, au fost descoperite în Iordania în 2008 de către un beduin iordanian.

Conform unei studii independente, ce a inclus atât analiza metalului folosit cât și a simbolurilor redactate, s-a ajuns la concluzia că tabletele au fost realizate la scurt timp după ce Iisus a început să propovăduiască Evanghelia împreună cu discipolii săi. Conform traducerilor, cele mai multe referințe din tablete sunt către acțiunile lui Iisus desfășurate alături de ucenici.

Cum era de altfel de așteptat când vine vorba de viața lui Iisus, dezvăluirile din aceste tablete au potențialul de a zdruncina destul de puternic bazele religiilor actuale și nici măcar nu vizează doar creștinii, ci și evreii și musulmanii.

Printre revelații se numără faptul că Iisus nu încerca să creeze propria religie, ci, în schimb, încerca să aducă în actualitate un set de învățături și principii religioase de pe vremea regelui David.

În plus, Dumnezeul pe care îl slăvea era atât masculin, cât și feminin. Pe aceleași tablete din plumb, Iisus se pare că insista pe faptul că slujirea Domnului trebuia să se desfășoare în templul lui Solomon, unde a și avut loc scena din Biblie cu gonirea negustorilor de pe treptele templului.

David și Jennifer Elkington, persoanele responsabile de analiza și traducerea tabletelor au încercat să facă o campanie pentru recunoașterea autenticității și protejării lor încă din 2009, dar au întâmpinat proteste majore din partea creștinilor evanghelici. Aceștia din urmă, vor să le clasifice ca fiind false.

Sursa: efemeride.ro


Vă așteptam și pe PAGINA DE FACEBOOK pentru a comenta împreună articolele noastre.


2 COMENTARII

  1. aproape in fiecare an in apropierea Sarbatorii Nasterii Domnului apar fel si fel de bazaconii despre originea, viata si invatatura DOmnului Iisus. Si iata inca una care spune ceva ce Noul testament a spus; deci care este noutatea? nici una! Scopul ste doar de a descredita Biblia si mai ales Noul Testament al Sfintelor Scripturi care nu-L arata pe DOmnul Iisus nasterea, viata , lucraea si moartea ispasitoare pentru pacatele noastre dar si Invierea Sa glorioasa. Si iata acum este Cel ce mijloceste pentru noi cei care am crezut in El si credem, pastrand si ascultand de Cuvintele Sale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here