Articole adăugate recent

Filmarea făcută cu drona într-o peșteră ne  prezintă un peisaj cu totul deosebit.  În Laos se află  una dintre cele mai mari peșteri din lume, numită Tham Khoun Xe. Este situată în centrul statului din sud-estul Asiei, în provincia Khammouane. Unele  părți din peșteră au până la 120 de metri înălțime și deschideri de până la 200 de metri.

A fost explorată pentru prima dată în 1904 de către o echipă condusă de Paul Macey. A urmat o perioadă în care autoritățile din Laos au închis peștera pentru vizitatori. Accesul a fost permis din 2005, mai ales pentru turiștii care vroiau să o viziteze cu caiacele.

Recent, exploratorul Ryan Deboodt a publicat un film spectaculos, cu o dronă.

În Laos sunt munți, mai ales în nord, cel mai înalt vârf fiind Phu Bia (2.818 m). Există două sectoare: platourile înalte din nord (Luang-Prabang, Trannih) și Cordiliera Anamitică în sud. Platourile înalte din nord sunt intens fragmentate de chei și defileuri săpate de numeroase fluvii.

Alte cote montane de peste 2000 m sunt Phu Muang (2.300 m) și Phu Poi (2.258 m). Cordiliera Anamitică, are înălțimi de peste 2000 m (Rao Co, 2.286 m) la granița cu Vietnam, scade altimetric  spre valea largă a Mekongului, care formează o mare parte din granița de vest cu Thailanda.

Sursa: greatnews.ro



Vă așteptam și pe PAGINA DE FACEBOOK pentru a comenta împreună articolele noastre.


RECOMANDARE
Romania era în top 10 țări din Europa!„Clasa politică este terminatorul României moderne”
loading...

NU RATA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here