In buncăr te poți salva de radiații nucleare. Care este țara cu cele mai multe buncăre?

0

Un eventual război nuclear ar pune pe jar o lume întreagă. Există națiuni care se pregătesc din timp pentru un conflict la scară mondială.

Potrivit stiu.ro, în Elveția, există aproximativ 300.000 de adăposturi antiatomice. Da, 300.000, într-o țară cu o populație de 8,5 milioane de locuitori.

Cifrele arată că, deși Bucureștiul are peste 4.000 de adăposturi antiatomice și antiaeriene, jumătate dintre ele nu pot fi utilizate. Nu acesta este și cazul Elveției, acolo unde sunt mai mult de 300.000 de buncăre construite în case private, în instituții, în spitale sau chiar în zone sălbatice din Alpii Elvețieni.

Multe dintre aceste locații pot fi dotate, la nevoie, cu tunuri și mitraliere, menite să distrugă orice inamic. În cazul unui atac terestru, Elveția este mai pregătită ca orice altă țară: toate podurile sunt dotate cu niște „cutii pentru bombe” și pot fi prăbușite la pământ în câteva secunde, dacă situația o cere, arborii au fost plantați de-a lungul autostrăzilor astfel încât să poate fi tăiați pentru a bloca drumurile și tunelele și autostrăzile pot fi blocate cu o simplă apăsare de buton.

În anul 1978, în Elveția, a fost adoptată o lege prin care cetățenii sunt obligați să-și doteze casele cu adăposturi anti-atomice. La fel se întâmplă și în cazul blocurilor. Practic, Elveția este singura țară din lume care, în cazul unui conflict, și-ar putea proteja toți locuitorii.

Această țară nu a mai fost implicată într-un conflict militar de 200 de ani.

Fortificarea regiunii alpine a început în anii ’80 ai secolului al XIX-lea. Regiunea a fost fortificată și mai intens în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial și apoi pe perioada Războiului Rece.

Însă astăzi multe buncăre stau goale. Unele au fost convertite în adăposturi pentru oamenii străzii, în altele au fost amenajate muzee și hoteluri.

Guvernul elvețian s-a gândit să le închidă, însă costul scoaterii din uz – estimat la un miliard de dolari – întrece cu mult suma necesară în fiecare an pentru conservarea lor.

Problema este încă dezbătută, însă probabil că buncărele vor rămâne în picioare, deoarece încă pot fi folosite. „Neutralitatea nu ne apară de radioactivitate”, spun elvețienii.

Potrivit incredibila.ro, în 1978, a fost adoptată o lege care obligă cetățenii să-și doteze casele cu adăposturi anti-atomice. Mai mult, fiecare bloc de locuințe este obligat să aibă un astfel de adăpost.

RECOMANDARE
Deconspirat de spionii americani! La 300 de metri sub Kremlin se află buncărul secret al regimului Putin

De altfel Elveția este si singura tara din lume pe care nici HITLER nu a avut curajul sa o atace. Vezi aici de ce


Vă așteptam și pe PAGINA DE FACEBOOK pentru a comenta împreună articolele noastre.


LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here