Articole adăugate recent

De Florii, an de an, peste 1,4 milioane de români îşi celebrează onomastica. Duminica Floriilor este cea mai importantă sărbătoare care vestește Paștele, deschizând ciclul sărbătorilor pascale la ortodocși.

Cei mai multi români cu nume de floare poarta numele Florin – 336.793, Viorel – 145.673 şi Viorica – 145.020. Există însă şi câteva sute de persoane cu nume mai rare, dar tot de flori: Mărgărit – 699, Micșunica – 626, Panseluța – 444 sau Crizantema – 303.

Dintre cei aproape 1,5 milioane de români aniversați de Florii, aproximativ 630 000 sunt bărbați, iar peste 850.000 sunt femei, informează un comunicat al Ministerului Afacerilor Interne (MAI).

Statisticile existente, la nivelul Direcției pentru Evidența Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul MAI, arată că majoritatea românilor care îşi sărbătoresc onomastica de Florii, respectiv 336.793 de persoane, poartă numele de Florin, alţi 145.673 se numesc Viorel, iar 54.749 – Florian.

Din totalul româncelor cu nume de flori, 145.020 se numesc Viorica, 128.844 – Florentina, 91.000 – Florica, 87.202 – Floarea şi 79.753 – Florina.

Dintre bărbați, 29.779 poartă numele Florea, 25.183 răspund la numele Florentin şi 13.925 se numesc Florinel. Tot printre bărbații români care îşi serbează duminică onomastica, se numără şi cei cu numele Trandafir – 2.418, Bujor – 1.550, Floricel – 928, Mărgărit – 699 şi Crin – 204.

In duminica Floriilor vor fi aniversate si românce cu nume mai rar întâlnite, precum Garofita – 2.972, Iris – 2.196, Anemona – 858, Micșunica – 626, Romanița – 533, Panseluța – 444 sau Crizantema – 303.

Floriile datează înca din veacul apostolic, iar primele mențiuni sigure despre această sărbătoare le avem în jurnalul de călătorie al peregrinei Etheria, la Ierusalim, în secolul III sau IV. Ea descrie felul cum era prăznuita acolo această sărbătoare. Credincioșii merg la biserică în Duminica Floriilor.

Iată câteva nume de care NU ȘTIAI că se sărbătoresc de FLORII, potrivit alba24.ro.

  • Angela, Angelica – de la Angelica de pădure
  • Camelia, Codrin, Codrina, Codrut, Codruta, Craita, Crina, Crin, Crinu, Crinu-ta, Crizantema
  • Delia (de la Dalie), Dumitriţa (denumire populară a crizantemei)
  • Eugenia – de la planta cu acelaşi nume
  • Hortensia
    Iris, Iasmin, Iasmina (derivate de la Iasomie)
  • Genţiana, Gherghina (o altă denumire a Daliei)
  • Lucia, Laur, Laura, Laurențiu, Laurian, Lauriana; Liliana, ( Numele de fata Liliana este de origine latina, si provine de la numele florii liliac. Exista variante in care numele este explicat ca o combinatie intre numele Lili si Ana, desi Lili este folosit ca forma de alint pentru Liliana), Lilian (de la liliac sau de la englezescul Lilly, pentru crin)
  • Mălin, Mălina – de la pomul cu același nume
  • Romanița
  • Veronica.


Vă așteptam și pe PAGINA DE FACEBOOK pentru a comenta împreună articolele noastre.


RECOMANDARE
10 boli grave care se pot transmite printr-un simplu sărut
loading...

NU RATA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here