Așezarea Machu Picchu amplasată într-un loc ascuns din versantul sudic al Anzilor de pe teritoriul statului Peru a reprezentat un ultim loc de refugiu al incașilor din calea conchistadorilor spanioli

A fost descoperită întâmplător de un american Hiram Bigham în anul 1911 pe 24 iulie. Era profesor de istorie și arheolog la universitatea Yale și căuta însoțit de localnici relicve ale civilizației incașe distruse de spanioli în secolul al XVI-lea.

Orașul Machu Picchu situat la peste 2300m deasupra nivelului mării în apropierea râului Urubamba avea accesul blocat de stâncile prăvălite în urma unui cutremur de pământ. În dialectul indienilor quechua  Machu Picchu înseamnă Vârful Vechi, denumirea orașului incaș fiind dată de cercetătorul american.

Invizibil de dedesubt și complet limitat natural, înconjurat de terase agricole suficiente pentru a hrăni populația, și irigat de izvoare naturale, Machu Picchu pare să fi fost folosit de incași ca un oraș ceremonial secret. Incașii au construit așezarea într-un loc inaccesibil pentru a o feri de jaful conchistadorilor  spanioli  cum s-a întâmplat cu capitala incașă Cuzco aflată la 120 Km de aceasta. În centrul așezării se află un complex de temple  cu o terasă tăiată în granit la care se urca pe o scară în spirală cioplită în granit. Aici cercetătorii au identificat un monolit sacru. Sunt și construcții care reprezintă cadrane solare. Mausoleul Regilor este un turn semicircular cu un altar de sacrificiu. În apropiere au fost descoperite schelete ale femeilor alese pentru a sluji cultului soarelui. Piața Principală era loc de adunări și tot aici se celebra  solstițiul de iarnă

De fapt enigmatica populație inca (Fiii Soarelui) a cucerit un teritoriu întins  în nordul și vestul Americii de Sud, venind de undeva din zona sudică a continentului. Au cucerit circa 500 de civilizații amerindiene. S-au impus prin modul de organizare socială și legislativă, dar și prin construirea de drumuri pavate, cetăți întărite, rezistente în timp. Au construit clădiri din pietre cioplite care se îmbină perfect fără a mai folosi mortarul. Transmiteau mesaje printr-un sistem de noduri și lungimi ale sforilor care încă nu este cunoscut. Sunt persoane care consideră că alături de mayași, incasii ar avea origini extraterestre. Mulți se întreabă de ce tăiau drumuri  în coastele Anzilor, dacă incașii nu au avut vehicule, necunoscând roata. Nu lipseau semne asemenea bornelor indicatoare din 7 în 7 km și locuri de odihnă din 20 în 20 de km. Ideea utilizării drept piste de aterizare-decolare a fost avansată de numeroși cercetători.

Vestigiul incas rămâne un martor în timp al unei civilizații de mult apuse.

Surse: 100 de minuni ale lumii, wikipedia.com



Vă așteptam și pe PAGINA DE FACEBOOK pentru a comenta împreună articolele noastre.


RECOMANDARE
Un român a plantat 40 de mii de copaci pe propriul său teren. Garda de Mediu, n-a fost impresionată și l-a amendat
loading...

NU RATA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here