Articole adăugate recent

Medicul Olga Simionescu a postat, vineri, un mesaj pe pagina sa de Facebook, în care a discutat despre criza generată de coronavirus, precizând, printre altele, că există multă manipulare în privinţa informaţiilor circulate. În plus, doctorul a precizat că acest virus suferii mutaţii, subliniind că în Italia sau China s-a răspândit serotipul L, în timp ce în România este vorba de serotipul S.

Potrivit medicului, deşi Organizaţia Mondială a Sănătăţii a declarat pandemie de coronavirus, acesta nu este un motiv de panică, îndemându-i pe români să se spele de mai multe ori pe zi, să poarte măşti de protecţie şi să evite aglomeraţiile, strângerile de mână sau transporturile în comun.

De asemenea, Olga Simionescu a specificat că virusul se transmite prin picături Pfluge, particule virale, aerosoli, contact cu suprafeţe infectate şi pentru o dezinfecţie alcoolul sanitar sau clorhexidina nefiind suficiente, adăugând că este nevoie de substanţe biocide, pe baza de alcool.

Redăm mesajul integral al medicului:

Ce cred eu despre Corona virus (răspuns la telefoane):

1. Este un virus cu ARN, din familia virusurilor Corona cunoscute încă din 1960, la oameni şi animale (păsări, mamifere). Se numeşte “noul corona” fiindcă au mai fost infecţii cunoscute în 2002 (SARS-cov) şi în 2012 (MERS-cov). Noul Corona Virus are simbolul SARS-cov-2 şi determină boala COVID-19. El a început în Wuhan în 2019, decembrie şi s-a răspândit în întreaga lume.

2. Fiind virus cu ARN (beta corona virus), face mutaţii, parte naturală a ciclului celular, astfel că există două serotipuri principale: L agresiv, cu diseminare rapidă şi S mai blând, cel clasic. Deşi virusul poate afecta orice populaţie, se pare că în Wuhan (de unde a pornit) şi în Italia a fost serotipul L, iar în România serotipul S. Aceasta este legată de susceptibilitatea genetică a populaţiei, virusul nou corona intrând în celula omului prin receptorul ACE2 (enzima de conversie a angiotensinei). Există contestatari ai teoriei mutaţionale, inclusiv o voce de la Yale, pe motiv că din lanţul lung de nucleotide (30.000) doar câteva ar fi afectate. Însă eu cred că formele diferite de boală nu ţin doar de imunitatea individului, ci şi de aceste două tulpini.

3. OMS a declarat deja pandemie, adică o epidemie întinsă pe multe ţări. Asta nu trebuie să însemne panică a populaţiei, ci doar atenţie şi măsuri sporite de protecţie şi protocoale de testare, transport, măsuri epidemiologice şi tratament.

4. Noul corona virus se transmite prin picături Pfluge, particule virale, aerosoli, contact cu suprafeţe infectate. Alcoolul sanitar nu este suficient şi nici clorhexidina. Sunt necesare substanţe biocide, pe baza de alcool. Trebuie evitate aglomerările, mijloacele de transport în comun, strângerile de mână.

5. Masca protejează şi este imperativ să ne spălăm pe mâini cu apă şi săpun minimum 20 de secunde odată, de mai multe ori.

6. Mâncarea trebuie prelucrată termic.

7. Există forme uşoare, medii, severe ale bolii, în funcţie de serotip şi de răspunsul imun al pacientului infectat. Sunt mai grav interesaţi vârstnicii şi mai puţin interesaţi copiii.

8. Nu există tratament specific antiviral la ora actuală. Tratamentul este simptomatic şi dacă este cazul, suportiv al complicaţiilor.

9. Transmiterea mult mai rapidă decât a virusului gripal a alimentat teoria că noul coronavirus este fabricat în laborator în scopuri de armă biologică şi că a fost scăpat de sub control.

10. Există consecinţe economice semnificative (linii aeriene au dat faliment, a scăzut bitcoin-ul, turismul în multe ţări a fost lichidat, bursele s-au prăbuşit), iar lipsa de la serviciu a oamenilor, chiar şi cu home working, va avea urmări.

11. S-a instituit panica în populaţii din numeroase ţări, întreţinută de TV în principal, dar şi de altele din media (emisiunile au înfulecat hulpav din subiect), precum şi de frica oamenilor de boli.

12. Mulţi “oameni de bine” vor intermedia teste, vor propune vindecări, vor specula preţul la măşti şi consumabile.

13. Un vaccin va fi disponibil în cel mai devreme un an, restul este fantezie pură.

14. În România, medicii sunt acum priviţi ambivalent (pe de o parte sunt toţi corupţi, fără afect, autosuficienţi, dar şi necesari, iată, în perioade de restrişte); personalul medical instruit rămâne “umărul principal” în tratarea bolii. Şi generalizarea referitoare la corupţie şi la celelalte face parte din preconcepţiile unora care cu siguranţă n-ar fi stat vreodată să înveţe toată viaţa, însă se uită cu jind/ invidie la alţii care muncesc până cad.

15. Medicii de la Matei Balş sunt excepţionali. Spitalul “Colentina” este lipit de “Matei Balş” şi am lucrat împreună mult. Geniali.

16. Testarea se face doar la cei veniţi din ariile de incidenţă crescută, precum şi la pacienţii simptomatici. Simptomele (tuse, febră, astenie, dureri musculare) nu diferă mult de cele ale gripei sau rhinovirusurilor.

17. ISU merge perfect, de multă vreme. DSP s-a profesionalizat. Interviul nereuşit de la Timiş nu se pune.

18. Pentru cei care am trăit în comunism o perioadă, calmul este un element dobândit (nu ne facem acum provizii, căci stăteam la coadă la carnea de porc de 37 lei 50 cu orele şi o drămuiam). Este multă manipulare şi histrionismul dâmboviţean înfloreşte. La ele se adaugă şi sindromul ipohondriac accentuat mai ales la bărbaţii români.

19. Învăţatul de la distanţă (e-learning), când şcolile sunt închise, pare să fie singura soluţie ca să nu se îngheţe anul şcolar/ universitar. It’s more than nothing.

20. Totul se va scumpi după. Avioanele, vacanţele, alimentele. Lumea se va urgisi.

21. Nu vom înceta să ne rugăm! Ar fi minunat ca slujbele să se desfăşoare în curtea bisericii sau să privim de acasă la Trinitas TV (cu respect pentru alte confesiuni, la posturile radio/ TV specifice).

22. Sunt sigură că noi vom trece cu fruntea sus şi nu trebuie să ne speriem. Cel mai rău scenariu poate fi să ne infectăm, însă cu siguranţă vom scăpa.
sursa epochtimes.ro



Vă așteptam și pe PAGINA DE FACEBOOK pentru a comenta împreună articolele noastre.


RECOMANDARE
Mesaj straniu despre COVID-19 de la Pro TV: „Nu scrieți despre oamenii noștri care ar fi infectați”
loading...

1 COMENTARIU

  1. toata lumea avertizeaza ca dupa criza medicala ,totul se va scumpi….bine,bine dar nu inteleg fenomenul!daca e asa ,intreb si eu:cum o sa-si revina economia daca se scumpeste totul ,dar in acelasi timp oamenii sunt la pamint cu finantele?Cum se redreseaza ?cumva cu ajutorul statului in mod preferential?si ma opresc aici ca sa nu deranjez pe cineva…oricum oamenii sunt cei care vor suferi cel mai mult, fara sa primeasca vreun ajutor.Asta e lucrul cel mai sigur.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here