Articole adăugate recent

Medicul chirurg  Alexandru Pesamosca (n. 14 martie 1930 la Constanța intr-o familie cu origini italiene  – d. 1 septembrie 2011, București) a fost un chirurg pediatru din România. Timp de jumătate de secol, el a făcut circa 45 000 de operații, salvând de la infirmitate pe viață sau de la moarte mii de copii, inclusiv pe cei considerați fără speranță și inoperabili de către ceilalți medici. Și-a efectuat studiile primare la Școala Italiană din Constanța și a absolvit Liceul «Mircea cel Bătrân» din localitate.

În copilărie visa să ajungă marinar, ca tatăl lui. În 1948, când toți cei din Marina Regală au rămas fără loc de muncă, s-a hotărât să încerce la Medicină. A învățat și a intrat printre primii. A absolvit Facultatea de Medicină Generală la București, în 1945.

A fost repartizat la Niculești-Jianu, un sătuc de lângă Fetești, unde a profesat în perioada 1954-1957.

Din anul 1957, s-a transferat la București, unde a lucrat în domeniul chirurgiei pediatrice la Spitalul de Copii «Grigore Alexandrescu», între anii 1957-1984, fiind șef de clinică o mare parte a acestei perioade. A muncit fără încetare, fără să-și ia concediu, cu o mare abnegație și credință în Dumnezeu, insuflată de mic copil de către mama sa.

În anul 1984, s-a transferat la Spitalul Budimex (în prezent «Marie Curie»), fiind șeful clinicii de chirurgie și ortopedie pediatrică (1984-2000). În tot acest răstimp, a efectuat un număr uriaș de operații (după unele estimări, în jur de 45.000, după propriile calcule ajungând la aproape 50.000), cu un mare devotament față de meserie, cu har și o mare o iubire față de copiii încercați de boli grave (unexxdori considerate incurabile). Unele dintre operațiile efectuate de medicul Alexandru Pesamosca au constituit premiere mondiale. A operat cazurile cele mai grele venite din toată țara, multe și din străinătate: China, Franța, Italia, Republica Moldova ș.a.

Cu mulți ani în urmă, au venit la profesorul Pesamosca părinții unui copil grav bolnav. Erau din Ardeal și fuseseră la zeci de medici din țară. Chiar și medicul Pesamosca a rămas uluit. Micuțul Radu avea numai șapte ani, iar esofagul lui era plin de formațiuni tumorale benigne, iar copilul se putea sufoca în somn în orice moment. Cazul era deosebit de grav, doctorul a înțeles că n-are de ales. A acceptat să-l opereze fără nicio ezitare. S-a apropiat de iconița din peretele cabinetului, a spus o rugăciune și a intrat în sala de operație, deși nu știa ce avea de făcut pentru a-l salva pe copil.

„În momentul în care l-am deschis am simțit așa, ceva, ca un fior venit de deasupra mea, ca o mângâiere caldă pe creștet. Ce putea să fie chestia asta dacă nu o influență divină, o inspirație providențială? Dumnezeu mi-a dat atunci forța să iau poate cea mai grea hotărâre din viața mea. I-am înlăturat tot organul bolnav și-am început să reconstruiesc altul, dintr-un cadru de colon. Adică, i-am luat un segment de colon din care i-am făcut un esofag nou-nouț. Totul într-o singură operație. Așa ceva nu s-a mai făcut niciodată”, povestea profesorul Pesamosca într-un interviu.

Au fost zeci de ani în care a uitat cu totul de el. Gândurile lui erau doar la copii, iar unicul rost a fost să-i facă din nou să zâmbească. Fericirea lui supremă era să-i vadă pe copii după operație, cum se ridică din pat, îl apucă de pantaloni și îi spun „tata Pesi”. Așa îl strigau toți copiii, iar pentru el nu exista o bucurie mai mare.

Un alt caz deosebit a fost cel al unei fetițe de 9 ani, cu o infirmitate cumplită – se născuse fără sfinctere, cel anal și cel ureteral. Profesorul Pesamosca era deja după două nopți nedormite, a ațipit cam o oră, apoi a intrat la sala de operații. A reușit să ia din pulpa fetiței un mănunchi de fibre musculare, din care a „confecționat” două noduri pe care le-a prins, unul în dreptul anusului, celălalt în dreptul ureterului. Operația a fost filmată, fiind vorba de-o premieră mondială. După niște ani, medicul a primit o invitație la un botez. Era vorba despre copilul nou născut al acelei fetițe operate când avea 9 ani.

Astea împliniri, domnule. Nu vile, mașini sau mai știu eu ce rahaturi. Să repari un copil-păianjen, care merge în patru labe, să-i înnădești și să-i cârpești tendoanele și ligamentele și să-l faci biped și sănătos tun, să alerge la tine și să te strângă în brațe, asta înseamnă fericire!” – Alexandru Pesamosca.

În anul 1993, a devenit membru al Academiei de Științe Medicale din București.

Din 1999, de când a murit soția sa (de la care a avut doi fii, ambii decedați), a locuit într-o rezervă de 10 metri pătrați a Spitalului «Marie Curie». Aici, în cămăruța cât o chilie de mănăstire, se afla toată averea lui de-o viață. Sute de cărți, studii de medicină, teze de doctorat, registre, diplome, suveniruri, fotografii, scrisori, discuri de pick-up, toate îngrămădite în jurul lui, ca într-un „templu” al amintirilor. În cămăruța aceea consulta, mânca și dormea. Apoi, zi și noapte, opera. A început să rămână în spital din 1984, la început, doar pe perioade, pentru a fi aproape de copiii pe care-i opera sau pentru a ajuta colegii mai tineri sau rezidenții. După ce au murit, rând pe rând, copiii și soția, s-a mutat definitiv în spital.

La acest spital a fost șeful Clinicii de chirurgie și ortopedie pediatrică până la pensionare, în 2006.

„Eu nu mai am ce să aștept. M-am pregătit demult pentru Judecata de Apoi. Am iubit mult copiii, toată viața m-a urmărit zâmbetul lor de dinaintea unei operații. Zâmbeau într-un fel pe care mi-e greu să-l descriu. Cam toți aveau aceeași reacție. Zâmbeau cu lacrimi în ochi. Spaimă, durere, resemnare, speranță. Și milă, cu zâmbetul ăla îmi cereau toată mila din lume. Cum să nu te tulbure imaginea asta? Și totuși, n-aveam voie să greșesc, eram obligat să ignor orice emoție.(…) Da, am iubit mult copiii. Măcar și doar pentru asta mă rog la Dumnezeu să fie mai îngăduitor cu mine și să-mi mai ierte din păcate” – Alexandru Pesamosca.

În spatele unui caracter „care radia lumină”, Alexandru Pesamosca era un om foarte exigent. Spitalul de pediatrie nu era un loc de joacă. Cu rezidenții se purta în consecință. Îi pregătea, ținea „cursuri foarte frumoase”, dar cerințele sale profesionale erau atât de dure, încât foarte mulți medici tineri n-au rezistat alături de dânsul, spune medicul chirurg Gheorghe Burnei, care a fost rezident și ulterior colaborator al profesorului Pesamosca.

„Puțini au fost cei care au rezistat, dar el îi iubea pe toți. Avea o duritate cerută de rigurozitatea și severitatea cazului respectiv și de dificultățile pe care le întâmpină un chirurg” – Gheorghe Burnei.

Profesorul Pesamosca impresiona de nenumărate ori în sala de operații, prin faptul că lua decizii covârșitoare cu o claritate stupefiantă. „Nu era intervenție pe care să n-o abordeze. Avea un repertoriu extrem de larg, era de o ingeniozitate pe care greu ți-o poți imagina fără să vezi cu ochii tăi. Și avea niște rezultate extraordinare. De multe ori te afli în fața unor situații așa de dificile, încât trebuie să aduci inovații. L-am văzut personal cum a inventat tehnici în domeniul chirurgiei de malformație, al malformațiilor elementelor toracice, al malformațiilor tubului digestiv” – Gheorghe Burnei.

El și-a amintit cum, treptat, vârsta nu i-a mai permis profesorului Pesamosca să folosească bisturiul cu precizie. Dar nu s-a plâns niciodată. Și-a asumat însă imediat rolul de mentor, de sfătuitor. În sala de operații, multă vreme s-a auzit vocea lui indicând chirurgilor mai tineri: „Aici trebuie să faci așa, aici altfel”.

„Și totul mergea ca și cum intervenția ar fi fost făcută de el însuși. S-a transformat din ce era înainte, adică mentor și chirurg, în mentor și atât. Era ca un fel de duhovnic, ca un fel de patriarh al tuturor celor care aveau nevoie de el” – Gheorghe Burnei.

Amenințat cu evacuarea din rezerva unde locuia, intervenția opiniei publice și a presei a făcut ca acest lucru să nu se întâmple. Aici și-a trăit ultimii ani ai vieții, aproape de pacienții, studenții și medicii pe care i-a iubit și i-a sfătuit până în ultima clipă a vieții sale.

Citește articolul complet pe agerpress.ro



Vă așteptam și pe PAGINA DE FACEBOOK pentru a comenta împreună articolele noastre.


RECOMANDARE
Romania era în top 10 țări din Europa!„Clasa politică este terminatorul României moderne”
loading...

NU RATA

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here