RECOMANDARE
Avertisment cât se poate de serios. Dacă aveți casa izolată cu polistiren sau cu vată minerală, ar trebui să știți asta

Outback Australia Travel informează că acest oraş impresionează prin ceva inedit: jumătate dintre cei 3.000 de locuitori trăiesc sub pământ, în galerii miniere dezafectate. Primul lucru care frapează atunci când ajungi în Coober Pedy sunt indicatoarele de avertizare, care te atenţionează despre pericolul de a cădea în gropi nesemnalizate.

12

Şi pentru că sunt extrem de multe astfel de gropi, localnicii încearcă să se protejeze aşa cum pot.3

Găurile reprezintă de fapt calea de acces către galeriile vechi. Gurile de acces sunt mici, pentru ca acum 50 de ani exploatarea se făcea manual, dar pe măsură ce cobori, galeriile se lărgesc.4

Având de ales între climatul deşertic de la suprafaţă şi răcoarea din mină, localnicii au ales-o, în număr tot mai mare, pe cea de-a doua.5

S-ar putea crede că traiul de sub pământ înseamnă întuneric şi umiditate, însă ei au găsit modalitatea de a transforma „peşterile” într-un adevărat cămin.6

Cei cu imaginaţie mai bogată au chiar şi „ferestre”…7

… iar cei care trăiesc în galeriile de sub deal au chiar şi ieşire „la stradă”.8

Printre localnici se găsesc şi persoane cu simţul umorului extrem de dezvoltat.

9

Viaţa sub pământ este atât de intrată în rutină încât există şi biserici.10 11 12

Deşi „apartamentele” din galerii sunt proprietate privată, vizitatorii sunt întotdeauna bine-veniţi, iar viaţa socială nu lipseşte.

13

Mai mult, există chiar şi hoteluri pentru cei care doresc să încerce acest stil de viaţă.14

Pentru a evita posibilul sentiment de claustrofobie, camerele de hotel au şi o ieşire direct afară.

15

Fiecare cameră este racordată la sisteme de ventilare şi încălzire, iar zgomotul exterior este inexistent.16 17

Sursa: Outback Australia Travel

RECOMANDARE
Dacă te culci târziu și te trezești devreme ești predispus la aceste boli grave. Ia aminte, la riscurile la care te supui!
loading...

NU RATA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here