Articole adăugate recent

Atracţia naturală Pobiti Kamani – Pădurea de Piatră pare a fi o construcție veche, care nu a rezistat în timp. În realitate este opera naturii.

Se află în partea de vest a oraşului Varna, la 23 km distanță şi face parte din patrimoniul UNESCO. Include coloane cilindrice de piatră într-un mic deşert ( 7 km2).

coloane de piatra

Coloanele de rocă au suprafaţa poroasă și înălţimi maxime de 5 – 6 m. Grosimea lor este cuprinsă între 30 cm şi 3 m. Roca din care sunt alcătuite este o gresie calcaroasă cu fosile de scoici și melci. Cele mai multe coloane sunt  goale în interior,unele având și crăpături orizontale. Astfel de coloanele de piatră sunt  între oraşele Beloslav, Povelyanovo Strashimirovo, Slunchevo.

Ele dau impresia unor temple distruse. Formarea lor este rezultatul depunerilor coraligene sau al eroziunii rocilor. Părerile sunt împărțite. Prezența fosilelor ne duce cu gândul la existența pe acest loc a unei suprafețe acvatice (mare sau lac). Nu trebuie neglijată nici acțiunea agenților modelatori externi.
Colanele fac parte din mai multe grupuri. Cel mai cunoscut este grupul “Centru – Sud”. Acesta are circa 300 de coloane mari și mici, cu înălțimi de până la 6 m.

Pădurea de Piatră nu este creată de om, ci opera naturii. Se poate observa clar în grupul Carieră-Beloslav, unde au fost descoperite toate cele patru niveluri a Pădurii Pietrificate și numeroase fosile.
Cele mai importante grupuri ale Pădurii pietrificate sunt  „Centru – Sud”, „Beloslav-vest”, „Slanchevo -sud est”. Ele reprezintă arii protejate  în Bulgaria din1938. În  total regiunea are 14 grupuri, cu o suprafață totală de 253.3 ha.
“Pădurea pietrificată” este o zonă protejată în cadrul rețelei Natura 2000. A fost declarată rezervație în vederea conservării celor mai mari habitate interioare de nisip cu o floră, vegetație și faună specifică.

Tot aici au fost descoperite urme de locuire umană din perioada mezoliticului.

Sursa: traveleurope.ro



Vă așteptam și pe PAGINA DE FACEBOOK pentru a comenta împreună articolele noastre.


RECOMANDARE
Ce se întâmplă în corpul tău dacă bei în fiecare dimineaţă o cană de apă caldă
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here