Articole adăugate recent

Din cultura de Paulownia se pot obține anual  30.000 de euro la hectar. Copacul a ajuns o adevărată vedetă când vine vorba despre înființarea unei noi afaceri precizează agrointel.ro. Paul Basoc, un întreprinzător privat, a înființat în anul 2011 prima afacere cu Paulownia din România, la Bistrița.

„Pot să spun că am adus Paulownia la noi în țară ca și cultură agricolă, ca și plantă energetică. Această specie exista la noi încă din 1973, însă doar cu întrebuințări ornamentale, nicidecum pentru producția de biomasă sau cherestea”, afirma el.

Se pare  că notorietatea plantei a fost cel mai mare dușman al plantațiilor de Paulownia în România. „Eu văzusem deja exploatații mari în Germania, Ungaria sau în Spania – țara cu cele mai mari suprafețe din UE. La noi lumea a fost mai reticentă la început. E de înțeles: există 28 de soiuri de Paulownia, iar cele care existau la noi nu se pretau la exploatații agricole pe suprafețe extinse”, declara Basoc.

Astăzi, bistrițeanul are propria pepinieră și vinde soiuri de puieți în funcție de condițiile climatice ale regiunilor în care se vor planta. „Aceasta este cea mai mare greșeală pe care mulți au făcut-o. Au cumpărat material săditor la întâmplare, fără a lua în calcul specificitatea poziționării suprafeței pe care se face plantarea”, explică antreprenorul.  El are deja peste 800 de hectare de Paulownia în toată țara.
Ne spune și ce soiuri se cultivă în România:
„În țara noastră se adaptează cel mai bine din punct de vedere climatic și al solului următoarele specii: Paulownia tomentosa, Paulownia Shang tong și Paulownia elongata, Paulownia arctic, Paulownia fortunei”, declară cel care conduce Paulownia Online.
Pentru crearea unei plantații de Paulownia, anotimpul propice este primăvara. Sunt și costuri mai mici.

„Plantația poate fi înființată primăvara sau toamna, fără diferențe pentru viabilitatea culturii, însă cu o diferență în însă costul materialului săditor – mai ieftin la început de an, când se pot pune plăntuțe de 20 de centimetri, în timp ce toamna plantăm material deja lemnificat – ca niște butași. Din acest motiv, costul nostru de a produce materialul pentru primăvară este mai mic, iar prețul pentru înființarea unui hectar de Paulownia este de 1.500 de euro. Toamna, prețul pentru aceeași lucrare este de 2.900 de euro”, afirma Paul Basoc.

Explică și ce beneficii aduce firma pe care o conduce. „Preferăm să asigurăm noi plantarea pentru că oferim și asigurare pentru primul an. Fiecare răsad care nu prinde este înlocuit pe cheltuiala noastră, așa că este și interesul firmei să meargă totul bine. … Întreținerea plantației este esențială. Prin intermediul pozelor trimise de clienți, noi monitorizăm lunar cultura. Se fac și lucrări de întreținere, cu costul rezonabile. Astfel, Paulownia are nevoie de fertilizare – costă 200-300 de lei/an, de două prășiri pe an și de toaletare aproape lunară a arborilor. Totodată, irigarea este esențială, iar noi punem la dispoziția clienților un sistem inovator al cărui cost se ridică la 600 de euro/ha și pe care îl montăm gratuit când înființăm cultura, explică Paul Basoc.

Exploatarea lemnului se face după 4-5 ani și în timp fermierii au un câștig substanțial  „Recoltarea lemnului se face, în medie, în anul 4 sau 5 de la înființarea exploatației, când diametrul arborelui atinge 18 centimetri. În cele mai nefericite cazuri, recoltarea se face cel târziu în al 9-lea an. … La un calcul simplu, din 600 de arbori, se recoltează 300 de metri cubi, adică cei 30.000 de euro venitul de care vorbește toată lumea”, menționa antreprenorul.

Iată si sfaturile unui alt cultivator în filmul de mai jos!

Sursa: agrointel.ro


Vă așteptam și pe PAGINA DE FACEBOOK pentru a comenta împreună articolele noastre.


RECOMANDARE
Roșia-pom, soiul gigant care produce zeci de mii de tomate, a început să se se cultive și la noi
loading...

NU RATA

4 COMENTARII

  1. Am plantat experimental unul mic din soiul Elongata, luat de pe net, e deja maricel, are si crengute, voi incerca sa fac butasi. Am si germinat multi prin metoda vasului cu apa si bec incandescent, fara folie.
    Din cei germinati, unii i-am plantat prea devreme, iar altii i-am neglijat, voi planta cei care mi-au ramas si au trecut probele de foc.
    Daca plantati prea mici, trebuie sa ii protejati de primul inghet, de ex. punand o sticla de plastic fara fund dupa ce cad frunzele.
    Cel putin primul an trebuie feriti de inghet, sunt prea mici si nu sunt aclimatizati inca.
    Nu luati butasi din tari calde (Spania), se vor aclimatiza mai greu, nu vor trece primul inghet fara protectie.
    Butasii se vor dezvolta mai repede, dar ca orice specie domesticita, nu va avea rezistenta unei plante crescute din samanta.
    Intrebarea logica este: De ce fac plantele flori si seminte ?

  2. este o minciuna,acest arbore nu creste in conditiile meteo din romania in special in ArdealS-au facut plantatii inca din 2010 nici una nu are succes

    • minciuni daaa…..
      cu multiple abureli, neseriozitare….
      nu aveti incredere! sunt exemplul concret. oricui pot sa ii dau explicatii despre neseriozitatea lor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here