Povestea tristă a satului Geamăna din Munții Apuseni. Un sat acoperit aproape în totalitate cu deșeuri

0

Articole adăugate recent

Cândva, la Geamăna, în munţii Apuseni era un sat. Acum e acoperit aproape în totalitate de deşeuri provenite de la cariera de cupru de la Roşia Poieni. Localnicii au fost obligaţi să se mute de la un an la altul tot mai sus de vatra satului, pentru a scăpa de invazia sterilului, care în timp le-a  acoperit biserica, le-a înghiţit cimitirul.

Schimbarea la faţă a zonei a început în anul 1977, când Nicolae Ceauşescu a decis să dea drumul exploatării de cupru de la Roşia Poieni. La acea vreme era cea mai mare din Europa. La început, locuitorii celor aproape 400 de case şi-au imaginat, probabil,  că se vor îmbogăţi, însă n-a fost chiar aşa.

La începutul anilor 1980, au fost expropriate de statul român peste 300 de familii din Geamăna. Sumele primite au fost în funcţie de proprietăţi. În 1986, când a început deversarea sterilului, trăiau aici peste 1.000 de persoane. Acum, în căsuţele moţeşti, răsfirate de-a lungul a câţiva kilometri, în jurul lacului în care ajunge tulbureala de steril de la cariera de cupru, mai trăiec 20 de suflete.

Mâlul cenuşiu, la ştreaşina Bisericii

Casele rămase au fost aşezate de destin mai deasupra, pe culme, cum spun localnicii.  Tot pe deal a fost ridicată şi biserica satului, cam la 100 de metri de vatra satului. Este unul din puţinii martori care ne arată că aici a fost odată o aşezare omenească. Nămolul a ajuns, însă, la nivelul acoperişului.

Sub biserică, în valea Şeşii, se află lacul cu tulbureala de steril, înroşit de deşeurile de la cariera de cupru de la Roşia Poieni. Aici  a fost până în urmă cu aproape trei decenii vatra satului Geamana.

Primul sămn rău o fost atunci când au început să se uşte cireşii, vişinii. Or fi sâmţit de la bun început otrava care atunci era doar sub pământ. Ce vă săpui se petrecea pe la sfârşitul anilor 1970.  Apoi, pâraiele ce curgeau pe aici s-au înroşit rând pe rând, ca şi când torni în ele sânje“, spune cu năduf unul dintre oamenii care au rămas în Geamăna, Nicolaie Praţa.

Gospodăria sa este ca pe o insuliţă, între două dintre pâraiele otrăvite, după cum le numeşte. La câteva sute de metri de muntele alb de steril şi tot cam atâta de lacul artificial.

Bunul Neculai, cum îi spun vecinii, are vocea tremurândă când deschid subiectul cu expropierile făcute de stat în anii 1980 şi-l întreb de ce a ales să rămână aici. Cronica distrugerii satului „Când or vinit domnii cu executarea, n-or vrut să-mi ia tot pământu ce-l aveam, rămâneau multe hectare pe dinafară. Nici bani nu luam prea mulţi. Apoi, ne-am gândit cum să lăsăm tot ce am construit aici şi să plecăm. Uite aşa am ajuns să vedem pâraiele aste otrăvite, cum se duce la fund casă după casă, cârciuma unde se adunau oamenii satului şi apoi şi biserica, după cum vedeţi se scufundă şi ea.  După mine satul va fi mort, când biserica va fi acoperita de tot de steril“, susţine cu înverşunare  Niculai Praţa.

În jurul bisericii localnicii își îngropară morții așezându-le la căpătâi frumoase cruci din lemn, care să le pomenească peste ani numele și trecerea prin această lume.

Timp de aproape două secole biserica a privit la viața cătunului, s-a bucurat cu fiecare botez și nuntă, s-a întristat la înmormântări și a împărțit lumină și călăuzire cu fiecare slujbă. Apoi oamenii au trebuit să plece, alungați de Stăpâni și de noroiul lacului imaginat de specialiști, iar o liniște stranie a cuprins biserica, întreruptă doar de hârâitul mașinilor ce mușcau din muntele de alături.

A rămas totusi demnă în picioare, fără nici o crăpătură în pereți, scufundându-se treptat. Peste frumoasele culori ale picturilor s-a așternut un întuneric deplin și toată lumea a început să vorbească de cât de minunate erau, iar numele de Geamăna a pătruns în lumea legendelor.

Cum s-a ajuns ca satul Geamăna, un fel de „Bărăgan al Lupşii“, după cum îi spune soţia lui Praţa, să fie aproape pustiu?

Ne răspunde tot bunul Niculai. Dintre nişte hârtii îngălbenite de vreme scoate un fel de cronică a distrugerii, un caiet studenţesc pe care omul şi-a trecut memoriile. Aşa aflăm câte case mai sunt în picioare în fiecare cătun. „Uite, aice o fost satul Şasa, o mai rămas din el 4 căsi, în  Trifeşti mai sunt 5 căsi. Totul s-a distrus. Sunt sate care nu mai există pe hartă, numai atâta că stau în ele oameni uitaţi de lume cum sântem noi, câteva suflete aici “, spune vârstnicul.

Şi-a căutat dreptatea la Regina Angliei Convins că a fost tras pe sforă de stat a scris mai multe memorii către miniştri, ba a fost şi în audienţe la Bucureşti. Omul auzise că Anglia e ţara în care dreptatea e sfântă, aşa că a făcut cunoscut blestemul care s-a  abătut asupra satului Geamăna şi Reginei, printr-o scrisoare. 15 milioane de euro pentru rezolvarea problemelor de mediu.

În iazul de Valea Şesii, cum îl ştiu localnicii, ajung rezidurile de la cariera de cupru de la Roşia Poieni. Lacul artificial este unul de decantare de vale, deschis, amenajat între doi versanţi. Mai exact are un singur baraj.

Licenţa pentru exploatarea cuprului de la Roşia Poieni aparţine companiei Cupumin Abrud. Cele mai recente evaluarări ale Ministrului Mediului arată că în zonă ar fi nevoie de investiţii de mediu în valoare de 15 milioane de euro. Autorizaţia integrată de mediu emisă de Agenţia Regională de Protecţie a Mediului Sibiu pentru iazurile de decantare şi haldele de steril rezultate din procesul de extracţie-procesare a expirat la sfârşitul anului 2011. Înainte de Revoluţie, mina de cupru de la Roşia Poieni lucrau 3.000 de salariaţi. Acum, au rămas 200. S-a încercat şi o privatizare a societăţii din Apuseni, în martie 2012, finalizată cu un eşec.

Vinţa, următoarea ţintă

La cinci kilometri de Geamăna, pe drumul care înconjoară lacul de steril, e ceea ce a mai rămas din satul Vinţa. Apa roşie ca sângele s-a apropiat la câteva zeci de metri de biserică şi cimitir. „Nu mai vine acum lacul peste noi”, se amăgeşte Viorel Praţa, care se pregăteşte să meargă la cumpărături.

Pe jos, zece kilometri: „Plec dimineaţa şi mă întorc seara”. Vecina lui, Sava Ianc, care are acum 82 de ani, a fugit din calea sterilului când au început deversările. „Am stat la Geamăna. Mi-au dat 50.000 de lei şi am plecat când or început să bage steril”, spune bătrâna gârbovită. Deşi cu greu, îşi aduce aminte câte ceva despre satul natal: „Era tare fain. Şi biserica, ce mândră era. Acuma-i în tău… s-o dus tătă” .

„Unii nu s-au mulţumit cu ce au primit”

Majoritatea celor rămaşi în Geamăna o blamează pentru faptul că satul lor a fost distrus pe Paraschiva Inocan, cea care a fost, între 1979 şi 1989, primăriţă în comuna Lupşa. Femeia, trecută de 80 de ani, nu se consideră însă deloc vinovată.

„Proiectul a fost gândit aşa de la început: deversarea să se facă în Valea Şesii, unde se afla satul Geamăna. Eu nu mă puteam împotrivi. Trebuia să fac ce mi se spunea. Cât am putut, i-am ajutat pe oameni. Le-am dat despăgubiri pentru tot, şi pentru lucruri care de fapt nu existau. Veneau oamenii la mine cu liste întregi cu livezi, iar eu le aprobam”, îşi aminteşte ea. Singurul aspect cu care nu se împacă nici azi e că promisiunea privind mutarea cimitrului a fost uitată. „Unii au crezut că o să ia mai mulţi bani şi de aceea au preferat să rămână acolo. Nu s-au mulţumit cu ce li s-a dat. Au primit şi câte 100.000 de lei şi tot nu le-a fost destul”, mai spune ea.

Sursa: adevarul.ro, worldwideromania.com; Citește mai multe aici


Vă așteptam și pe PAGINA DE FACEBOOK pentru a comenta împreună articolele noastre.


RECOMANDARE
Insula de pe Terra de unde nu s-a mai întors nimeni
loading...

NU RATA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here