Preşedintele Klaus Iohannis a făcut o analiză critică a programului de guvernare, a politicilor guvernamentale, subliniind că PSD amanetează viitorul ţării. În acest context, şeful statului a cerut încă o dată demisia premierului Viorica Dăncilă, demisie despre care a spus că este „imperioasă”.
klaus iohannis

„O constatare pe care am mai făcut-o programul de guvernare PSD, de la început s-a aflat pe contrasensul unei logici economice elementare.
PSD a propus românilor pe de o parte, scăderea taxelor şi impozitelor, o acţiune începută acum doi ani cu scăderea TVA – pe de altă parte au propus o creştere puternică a cheltuielilor bugetare pentru salarii, pensii, drumuri au spus ei, autostrăzi, şcoli au spus ei.

Această abordare a produs surprindere. Este vorba de un fel de magie economică care a fost propusă de PSD.

Trebuie să vedem cât va ţine această iluzie creată de PSD. În privinţa creşterilor salariale, a reuşit o contraperformanţă rară – până şi cei cărora le-au crescuct salariile sunt nemulţumiţi.

Nu vedem nici drumuri, nici autostrăzi, nici şcoli, nici spitale.

Lumea se întreabă de unde vin aceşti bani pentru anumite creşteri care s-au realizat.

PSD amanetează viitorul ţării, creşte salarii şi pensii şi neglijează investiţii importante.

Bugetul naţional e supus unei presiuni imense.

La niciun capitol veniturile nu au ajuns la nivelul programului, a celui prezentat tot de Guvern.

Acest lucru arată ceva trist: PSD e incapabil să ţină ordine în finanţele publice. După trei prim ministri şi tot atâţia şefi la ANAF, cel mai vizibil efect e incertitudinea, un comportament tot mai costisitor pentru contribuabilul român.

De la momentul cirzei economice, e prima dată când veniturile fiscale au scăzut faţă de anul anterior.

Veniturile din impozitul pe profit au scăzut faţă de trimestrul intai al anului trecut. E reflectarea faptului că economia duduie, dar la bugetul statului duduie numai cheltuielile.

Veniturile din TVA – nerealizarea faţă de program e de 9%.

Veniturile din accize reflectă cel mai bine degringolada. Colectarea de către ANAF e la 12% faţă de program.

Chiar dacă românii plătesc preţuri mai mari pentru aproape tot, statul nu realizează nici străzi, nici spitale, nici şcoli.

E inadmisibil ca fondurile europene să nu facă parte din priorităţile Guvernului.

România e în procedura privind deviaţia semnificativă a deficitului bugetar. România face obiectul procedurii europene în acest sens.

Invit să îşi revină – pe guvernanţii PSD. Per ansamblu, o evoluţie total, total nesatisfăcătoare a finanţelor publice.

E imperioasă demisia doamnei Dăncilă pentru a face loc unor oameni responsabili şi competenţi. Este din ce în ce mai vizibil că Dragnea şi ai lui nu au nicio soluţie pentru o guvernare bună”.

sursa digi24.ro



Vă așteptam și pe PAGINA DE FACEBOOK pentru a comenta împreună articolele noastre.


loading...

1 COMENTARIU

  1. Din păcate… și domnul Werner Iohannis Klaus va lăsa o pagină neagră în istoria României. Nu se poate să fii președintele țării și să-nvrăjbeși poporul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here