Articole adăugate recent

Primarul comunei botoşănene Conceşti a avut o iniţiativă unică în România. A mediatizat faptul că pune la dispoziţie locuinţe gratuite şi locuri de muncă pentru familiile cu multi copii care vor să ia viaţa de la capăt. În numai câteva săptămâni, a înregistrat 40 de cereri, ale unor oameni din Hunedoara, Iaşi, Constanţa sau Alba Iulia.

Primarul Costel Nazare a refuzat să dea bani pe panseluțe sau construirea de parcuri aiurea, a cumpărat case, le-a renovat și le-a oferit familiilor cu copii.

În acest moment, locuiesc în comună „colonişti“ din Hunedoara, Iaşi, Botoşani, Alba Iulia şi Constanţa. Pe lângă cei aflaţi deja în comună, şi-au arătat interesul de a veni la Conceşti şi migranţi din Buzău, Argeş sau din alte zone din Transilvania, dar mai ales din judeţul Botoşani.

Rezultatul: La doi ani de la implementarea proiectului, populația școlară a crescut cu peste 50%.  12 familii cu 58 de fetite şi băieți au început o viata nouă. Localitatea s-a umplut de veselia puștilor care s-au mutat cu părinții acolo.

„Casele au fost reparate pentru a putea fi locuite, au utilități, tot ce le trebuie. Inclusiv noi, la Primărie, lucrăm pentru a le face actele pentru ajutoarele sociale sau pentru înscrierea copiilor la şcoală. Sunt mulţi interesați să vină aici în comună“, spune Mariana Ilaş, secretarul comunei Conceşti.

Un copil din cinci este nou-venit la scoală, iar situaţia este asemănătoare şi la grădiniţă. Astfel, populaţia şcolară a crescut cu peste 50% în numai doi ani.

După doi ani de stat la Conceşti, oamenii veniți din toată România să-şi reînceapă viata în celălalt colț al tarii spun că au găsit un adevărat paradis comparativ cu locurile în care au trăit anterior. Mulțumite sunt şi autoritățile locale.

„Oamenii s-au adaptat, sunt muncitori. S-a înmulțit puţin şi populația. Toată lumea este mulţumită“, spune Constantin Grosu, viceprimarul din Conceşti, potrivit Adevarul și preluat de Stirile Pro Tv.

Cereri de rezidenţă la Conceşti sunt în continuare. dar Primăria deocamdată nu mai are fonduri pentru achiziţionarea şi reamenajarea caselor. Urmează ca pe viitor, dacă vor fi fonduri, să mai înceapă o etapă a acestui proiect.

Bîldea Ioan: „Primaria Concesti a cumparat casele unor romani plecati in strainatate, le-a renovat si le-a dat ca locuinte sociale unor familii cu multi copii. 10 familii cu 50 de copii s-au mutat in comuna. O multime de solicitari vin din toata tara, zice primarul. Pai cu banii dati pe locuinte sociale de catre municipiile din tara, cate case ar putea fi cumpărate si renovate… Multi mai multi oameni ar putea fi ajutați…”

În comună au ajuns şi mame singure, cu mulţi copii. Una dintre acestea este Valentina Sotir, o femeie de 42 de ani venită din localitatea Deleni, judeţul Iaşi. Are opt copii şi a venit la Conceşti pentru a-şi găsi salvarea, fiindcă nu mai suporta traiul alături de tatăl copiilor. A fugit într-o zi cu toţi copiii, după ce a văzut anunţul în ziar.

„Eu stăteam în chirie şi era foarte rău. Aici nu plătesc chirie, este cald, este bine şi pe deasupra toţi banii îi folosesc pentru copii. Acolo, la Deleni, ca să avem linişte trebuia să dăm banii tatălui pentru ţigări şi alcool. Pentru mine, Conceştiul a fost salvarea. Ne ajută şi primăria cu una-alta, dar mai ales cu lemne iarna. Este bine de tot. Aici vor creşte şi copiii mei şi, sper, şi nepoţii“, spune Valentina Sotir.

Prima condiție pusă de primar a fost ca cei care vin să fie tineri şi cu mulţi copii. În schimb, coloniştii primesc o casă gratuit în Conceşti. Primarul a alocat şi suma de 250.000 de lei, la sfârşitul anului trecut, din bugetul local şi au fost cumpărate sau amenajate cinci case părăsite de pe teritoriul comunei.    Primarul a anunţat că la Conceşti este canalizare, cablu TV, internet şi curent electric, plus câteva magazine săteşti. În aceste condiţii, pentru familiile sărace din toată ţara, Conceştiul, cătunul de la graniţa de nord a României, a devenit un paradis. În prima lună a acestui an au fost înregistrare oficial, spun reprezentanții administrației locale, 40 de cereri de la oameni din toată ţara. S-a respectat prima regulă, familii tinere cu mulţi copii, dar şi principiul „primul sosit, primul servit“. Au venit la Conceşti opt familii, numărul de case fiind suplimentat.

Citeste mai mult: Adevarul.ro


Vă așteptam și pe PAGINA DE FACEBOOK pentru a comenta împreună articolele noastre.


RECOMANDARE
Coca-Cola, acuzată că a dat mită 8 milioane de euro unor medici și oameni de știință pentru a deruta consumatorii
loading...

NU RATA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here