Articole adăugate recent

În urma unei razii efectuate de polițiștii din Ialomița au fost confiscate 11 arme de foc și 2 neletale de la persoanele intrate în carantină în Țăndărei din cauza dezvoltării unui focar de coronavirus.

Razia efectuată în weekend a fost una de amploare, la care au participat peste 160 de polițiști, jandarmi, militari și polițiști locali, care au verificat modul de respectare a reglementărilor legale instituite în perioada stării de urgență, relatează publicația locală, Independent, preluată deG4Media.ro.

Potrivit Deutsche Welle, care citează declarațiile unor martori la acțiunea poliției, armele confiscate sunt puști de asalt Kalasnikov, AK-47, pe care polițiștii și jandarmii le-au confiscat în urmă cu zece ani, la debutul dosarului internațional legat de traficul de carne vie. La finalul procesului însă, după achitarea tuturor inculpaților de către judecători, armele au fost returnate deținătorilor.

Reamintim că orașul ialomițean Țăndărei, celebru pentru rețelele de trafic de carne vie ai căror șefi au scăpat de toate pedepsele după ani de procese, s-a transformat într-un focar de infecție cu coronavirus și a fost introdus în carantină totală, după modelul Sucevei.

Într-un singur cartier al orașului, numit Strachina, au fost înregistrate patru decese și s-a constatat că localnicii nu au respectat măsurile impuse de autorități, ieșind în oraș fără nici o opreliște. Potrivit Rador, peste 800 de romi din Țăndărei s-au întors în ultima lună din străinătate și au transmis noul coronavirus în comunitate.

Cei aproximativ 800 de localnici reveniți la Țăndărei din Anglia, Spania sau Germania sunt păziți de armată pentru a nu ieși din case, potrivit publicației locale Independent.

Orașul Țăndărei a ajuns pe prima pagină a presei locale și internaționale după ce autoritățile din România și Marea Britanie au arestat zeci de localnici rromi care au constituit un grup infracțional organizat. Aceștia au traficat mii de copii romi în occident, obligându-i să cerșească, să fure și să se prostitueze.

Astfel, în 8 aprilie 2010, aproximativ 300 de poliţişti români şi britanici cu cagule au luat cu asalt 34 de case din Țăndărei. În urma raidului amplu, în casele suspecților au fost găsite teancuri de bani, lingouri de aur, certificate de naştere şi arme ascunse în podea.

Zeci de persoane au fost arestate în România și Marea Britanie, după această operațiune fără precedent. Dar justiția din România i-a achitat, în februarie 2019, pe toți inculpații, și le-a returnat armele și celelalte bunuri confiscate și le-au prezentat scuze pentru inconvenientele create.

Curtea de Apel Târgu Mureş a decis achitarea definitivă a tuturor cellor 25 de inculpaţi din dosarul Ţăndărei, acuzaţi că au constituit o reţea care trimitea copii la cerşit în Marea Britanie. Decizia a fost luată pentru că în cea mai mare parte a cazurilor a intervenit prescripţia după ani de tergiversare a proceselor.

Cazul Ţăndărei a privit traficarea a 181 de copii romi în Marea Britanie, unde erau folosiţi la cerşetorie şi furturi. În Anglia, 120 de traficanţi au fost prinşi şi băgaţi la închisoare. În România, cei 25 de romi arestaţi şi puşi sub acuzare în 2010 au fost eliberaţi după câteva luni.

sursa revista 22.ro



Vă așteptam și pe PAGINA DE FACEBOOK pentru a comenta împreună articolele noastre.


RECOMANDARE
Medicii din linia întâi, cu demisiile pe masă:„Intri dimineaţă în spital şi mai ieşi a doua zi la prânz“
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here