Articole adăugate recent

Austria emite avertizări de călătorie pentru România, Bulgaria şi Republica Moldova, a anunţat miercuri Guvernul de la Viena.

Austria invocă o înrăutăţire a situaţiei legate de COVID-19 în aceste ţări, transmite Reuters.

Orice persoană care soseşte din cele trei state menţionate trebuie să fie plasată timp de două săptămâni în carantină sau să facă dovada unui test negativ (nu mai vechi de 4 zile), au declarat cancelarul austriac Sebastian Kurz şi ministrul de Externe Alexander Schallenberg, într-o conferinţă de presă.

De asemenea, vor fi suplimentate măsurile de control la frontierele Austriei cu Ungaria şi Slovenia, au adăugat cei doi.

„Vă rugăm să nu călătoriţi în aceste ţări, acesta este apelul nostru urgent”, a declarat cancelarul Sebastian Kurz. În plus, cetățenii austrieci aflați acum în România, Moldova și Bulgaria sunt sfătuiți să părăsească imediat țara respectivă, potrivit publicației austriece Kurier

Persoanele depistate ca fiind infectate cu noul coronavirus care nu vor respecta măsura respectării carantinei timp de 14 zile riscă amenzi de până la 1.450 de euro.

Noile restricţii vor intra în vigoare de joi, 9 iulie, potrivit Ambasadei Austriei de la Bucureşti.

„Republica Austria impune avertizare de călătorie pentru România, Bulgaria, Republica Moldova. Începând din 9.7.2020, toate persoanele care vor călători din Romania în Austria vor fi obligate să se supună măsurii de carantinare / izolare (14 zile) sau să prezinte rezultatul negativ al unui test Covid (PCR RT), nu mai vechi de patru zile”, precizează Ambasada Austriei pe site-ul propriu.

Amintim că Grupul de Comunicare Strategică a anunțat, marți, că în doar 24 de ore au fost depistați 99 de români cu COVID-19 în Austria. Practic, este vorba despre un focar.

Precizăm că Austria nu este singura țară care impune carantină de 14 zile pentru români. Și Marea Britanie a luat o decizie similară săptămâna trecută. România nu a fost inclusă de Marea Britanie în lista țărilor sigure. Românii care merg în UK trebuie să intre în autoizolare.
sursa spotmedia.ro



Vă așteptam și pe PAGINA DE FACEBOOK pentru a comenta împreună articolele noastre.


RECOMANDARE
Mormântul Stelei Popescu arată dezolant: ,,Fiica ei vine rar la cimitir, deşi actriţa i-a lăsat atâta avere!"
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here