Articole adăugate recent

Ce pot face niște arme ajunse pe mâinile unor persoane cu probleme de comportament s-a văzut în SUA. În privința deținerii armamentului de către civili,  România are o lege aspră.

Legea intrată in vigoare din 15 ianuarie 2016 face mult mai dificilă obţinerea dreptului de a purta un pistol, chiar şi cu bile de cauciuc. Polițiștii afirmă  că este cea mai aspră lege a armelor din Europa. Se bucură că vor controla mult mai bine fenomenul. În anul 2015 în țară au fost peste 4000 de incidente în care au fost implicate persoane care deţin arme de foc.

Acum medicii au un rol important în trierea celor care vor o armă de foc. Poliţia va afla de la psihologi cineva pică testele şi este declarat inapt.

Până acum, o persoană putea să meargă la un psiholog, să ia un aviz de inapt, neconform. Nu era o problemă, mergea la altul şi tot aşa până când obţinea un certificat care îi permitea să aibă această calitate. Îl păcălea pe poliţist, sigur că da”, afirmă chestorul Niculae Marinesc, directorul Direcției de Arme a Poliției Române.

„Dacă avem de a face cu o personalitate dezechilibrată, nu putem vorbi despre capacitatea socială de a avea o armă. Când vorbim despre inteligenţă, coeficientul trebuie să fie mediu. Dacă avem de a face cu o persoană care are sub 90, am avea o problemă”, declară psihologul Anca Boalcă.

Se limitează numărul de cartușe. Cei care folosesc arma pentru autoapărare sau lucrează la o firmă de pază vor avea asupra lor cel mult 12 cartuşe.

Deținătorii de arme trebuie să meargă cel puţin o dată pe an într-un poligon la trageri.

Polițiștii sunt obligați să anunţe fiecare posesor de autorizaţie când mai sunt şase luni până la expirarea permisului.

Schimbarea îi şi nemulţumeşte pe poliţişti. Sunt prea puţini, iar în România sunt 157.000 de persoane care au 230.000 de arme letale şi neletale”, spune Bogdan Ocnaru.

Colecționarii de arme nu vor mai avea voie să deţină şi muniţie pentru acele arme de panoplie. Sunt obligaţi să ceară aprobarea poliţiştilor.

Sursa: digi24.ro



Vă așteptam și pe PAGINA DE FACEBOOK pentru a comenta împreună articolele noastre.


RECOMANDARE
Date oficiale: Sfârşitul autoturismelor diesel în România
loading...

NU RATA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here