Articole adăugate recent

Iarna se instalează în România şi vremea rea aduce cu sine şi accidentele de circulaţie pe şoselele patriei. Pentru că există o atenţionare meteo, poliţiştii îi sfătuiesc pe şoferi să conducă prudent, cu viteză adaptată condiţiilor meteo, de drum şi de trafic, pentru a evita implicarea în accidente de circulaţie, scrie „Adevărul”.

Politiştii recomandă conducătorilor auto să nu pornească la drum dacă nu şi-au echipat corespunzător autovehiculele cu anvelope specifice sezonului, utilizarea anvelopelor de iarnă fiind obligatorie atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei. În timpul călătoriei, şoferii trebuie să păstreze în mers o distanţă de siguranţă faţă de vehiculele care circulă în faţă şi să nu acţioneze brusc mecanismele de direcţie şi frânare.

Şoferii începători trebuie să evite, pe cât posibil, conducerea autovehiculului pe timp de noapte sau pe distanţe mari, dată fiind experienţa redusă şi riscul implicării în evenimente rutiere nedorite. Pietonii trebuie să se asigure temeinic înaintea traversării drumurilor şi să procedeze la efectuarea acestora numai după ce sunt siguri că traversarea se poate face în condiţii de siguranţă.

Respectaţi semnificaţia indicatoarelor şi indicaţiile poliţiştilor rutieri care se află în teren pentru efectuarea de activităţi specifice de fluidizare a circulaţiei rutiere!

Citeste mai mult: adev.ro/p123p0



Vă așteptam și pe PAGINA DE FACEBOOK pentru a comenta împreună articolele noastre.


RECOMANDARE
Şedinţă decisivă a guvernului de la Atena. Românii ar putea primi interzis în Grecia
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here