O femeie în vârstă de 46 de ani din SUA a intrat în șoc anafilactic după ce a făcut sex cu soțul ei. Reacția alergică s-a produs din cauza unui medicament pe care îl lua soțul, iar substanța activă a ajuns în sperma bărbatului, relatează The Independent, citând un raport publicat în American Journal of Medicine.

Potrivit raportului, femeia a început să aibă amețeli, diaree, mâncărimi la mâini și la picioare și transpirație excesivă. A mers la spital, iar doctorii au crezut inițial că e vorba de septicemie, așa că i s-au adminsitrat perfuzii și antibiotice.

După mai multe analize a rezultat însă că femeia în vârstă de 46 de ani era în șoc anafilactic din cauza penicilinei, o substanță la care era alergică încă din copilărie. Iar soțul femeii lua un antibiotic care conținea penicilină.

Starea femeii s-a îmbunătățit și a fost externată din spital. Medicii au sfătuit-o să evite contactul sexual cu soțul ei până la o săptămână după ce acesta își termină tratamentul.

Este al treilea caz în care o astfel de reacție alergică este publicată într-un jurnal medical. Autorii raportului îi sfătuiesc pe medicii care dau rețete să „ia în considerare pericolul reacțiilor alergice nu doar în cazul pacientului, ci și în cel al familiei”.

Sursa: digi24.ro



Vă așteptam și pe PAGINA DE FACEBOOK pentru a comenta împreună articolele noastre.


RECOMANDARE
Foarte important pentru populație! Profesioniștii din domeniul sănătății vă roagă să țineți cont de aceste lucruri, în lupta cu pandemia
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here