Articole adăugate recent

Un grup de liceeni de la Colegiul Naţional „Jean Monnet” din Ploieşti, coordonat de o profesoară inimoasă, a proiectat un sistem inovator de prevenire a inundaţiilor, scrie agrointel.ro.

„Problema inundaţiilor, inclusiv a celor care afectează culturile agricole, şi-ar putea găsi rezolvarea prin implementarea unui sistem dezvoltat de un grup de liceeni de la Colegiul Naţional „Jean Monnet” din Ploieşti. Ei au conceput un sistem inovator de prevenire a inundaţiilor, cu care au câştigat finala naţională a competiţiei Social Enterprise Programme, organizată de Junior Achievement (JA) România în parteneriat cu compania norvegiană FERD.

Proiectul lor prevede prelungirea albiei râului cu un sistem antiinundaţie, alcătuit dintr-un perete de protecţie din beton armat, cu orificii protejate cu filtre, ce conduc la o staţie de epurare locală.

„Ne-am gândit la un sistem de prevenire a inundaţiilor format din pereţi din beton armat care îmbracă albia râului cu orificii cu filter, la care sunt conectate conducte ce ajung la o staţie de epurare. Am încercat să creăm ceva care nu a mai fost implementat până acum, dar care să nu fie de domeniul SF-ului”, a declarat Tudor Donciu, membru în echipa Aqua Synergy.

Sistemul inventat de liceeni foloseşte surplusul de apă preluat de conducta magistrală pentru a produce, prin cădere, energia electrică ce alimentează o staţie de epurare.

Echipa de la Colegiul Naţional „Jean Monnet” din Ploieşti este coordonată de profesoara Ileana Cocuz, iar rezultatele muncii tinerilor inventatori au fost deja premiate în cadrul galei JA Investeşte în educaţie – Business Hall of Fame”, 2015.



Vă așteptam și pe PAGINA DE FACEBOOK pentru a comenta împreună articolele noastre.


RECOMANDARE
Care este secretul evreilor care-i face sa aibă succes oriunde in lume
loading...

NU RATA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here