Articole adăugate recent

Ce este deochiul? Nimeni nu știe o definiție concretă, unanim acceptată. Unii susțin că este un furt de energie provocat de privirea admirativă sau invidioasă a unor personae despre care se crede că ar fi purtătoare de puteri magice. Diagnosticul de deochi se pune în cazul unor simptome de dureri de cap secondate de căscat, chiar dacă „purtătorul” nu este obosit.

Despre deochi specialiştii spun că, spre deosebire de alte credinţe, nu este specific doar unei singure naţiuni.    „Dintre toate credinţele noastre străvechi, privitoare la cauzele bolilor, aceea pe care o găsim nu numai la toate popoarele din Europa ci şi la întreaga omenire de pe faţa pământului e credinţa de deochi. Pe când celelalte credinţe şi surperstiţii sunt împărtăşite numai de masele inculte şi de populaţiile sălbatice sau semicivilizate, acelea privitoare la deochi au prins rădăcini adânci până şi în sufletul acelora pe care cultura ar fi trebuit să-i facă mai sceptici şi nu atât de lesne încrezători ca poporul de rând.

Aceasta se explică prin faptul că efectele aşa-numitului „deochi” s-au arătat, în unele cazuri, aşa de uimitoare, încât au pus pe gânduri şi pe cei mai luminaţi, zdruncinîndu-le neîncrederea şi scepticismul”, scrie Aurel Candrea în volumul „Folclorul medical român comparat” apărut în 1999 la Editura Polirom.

Cum se manifestă deochiul, cine deoache şi cine este cel mai des deocheat  

Simpla privire a cuiva, spun cunoscătorii, îţi poate provoca stări din cele mai neplăcute, valuri de căldură în tot corpul, transpiraţie, dureri puternice de cap şi de stomac.

„Este posibil ca unii oameni, cu sau fără voie, să transmită un flux bioenergetic şi să deranjeze aura celuilalt, deşi persoana care face lucrul acesta stăpâneşte sau nu această capacitate. Etimologic, deochi înseamnă că, datorită privirii, poţi să-l deranjezi pe celălalt”, explică muzeograful Carmina Maior.

Anumite persoane au cu precădere darul de a deochea, spun cei care au cercetat fenomenul. Este vorba, printre altele, de cei cu ochi albaştri, verzi sau negri, cei cu sprâncenele îmbinate, cu ochii mari sau, dimpotrivă, foarte mici, de oamenii urâţi, schimonosiţi. Cât priveşte persoanele care pot fi deocheate, cei mai expuşi sunt copiii. Este şi motivul pentru care părinţii obişnuiesc să le pună nou-născuţilor, la încheietura mâinii, un şnur roşu.

„Copiii mici sunt consideraţi foarte fragili, şi atunci mamele leagă aţă roşie la încheietura mâinii, roşul era considerat apărător fiind culoarea sângelui, culoarea vieţii. Această culoare, dacă este în cantitate mare, favorizează puţin pulsul, accelerează tensiunea, temperatura corpului. Prin faptul că accelerează circulaţia, pulsul, deblochează acel blocaj energetic. Copilul mic trebuie ferit până e botezat, ferit cu amulete, cruciuliţe”, adaugă Carmina Maior.

Tot în categoria persoanelor care pot fi deocheate uşor intră flăcăii şi fetele frumoase, mirii sau lăuzele.

În localitatea sibiană Răşinari, de exemplu, există credinţa că, dacă mama care alăptează a rămas din nou însărcinată şi continuă să-şi hrănească bebeluşul la sân, ambii copii, şi cel mic şi cel pe care îl poartă în pântece, pot fi deocheaţi foarte uşor. Tot la Răşinari, se spune că nu trebuie să te uiţi la biserică la preot când iese cu sfintele daruri, persoana care se uită putând deochea pe altul. Nu doar oamenii pot fi deocheaţi, spun vechile credinţe populare, ci şi animalele sau păsările de curte.

Practici şi descântece de deochi  

Muzeograful Carmina Maior spune că un gest cunoscut împotriva deochiului este cel în care îndrepţi hotărât mâna cu arătătorul şi degetul mic ridicate spre persoana care se presupune că ar deochea, transmiţându-i astfel să nu-ţi facă rău.

Maria Dănoiu (75 de ani), din localitatea sibiană Răşinari, a deprins de la mama ei mai multe practici prin care să scapi de deochi. Prima este cea în care persoana care se presupune că a fost deocheată este scuipată de trei ori pe frunte. Între cele trei episoade, se face câte o pauză scurtă, în care se numără invers de la 10 la 1. După ce a fost scuipată a treia oară, se dă cu limba peste frunte, iar dacă gustul care se simte este unul sărat înseamnă că persoana respectivă a fost deocheată. A doua, cea mai cunoscută, este cea a stinsului cărbunilor sau stinsului chibritelor. „Într-o cană se pune apă, se acoperă cu mâna şi se zice un „Tatăl nostru”. Apoi se trage un cărbune aprins în apă, se acoperă cana şi se numără înapoi de la 10 la 1. Apoi se trage cel de-al doilea cărbune, iar se numără, se trage cel de-al treilea cărbune şi din nou se numără.

La sfârşit se spune încă un „Tatăl nostru”. După ce s-a terminat, cărbunii se lasă pe fundul apei dacă persoana este deocheată, iar dacă nu e deocheată rămân sus. Din apa respectivă bolnavul gustă de trei ori, apoi i se face cruce cu apă pe frunte şi pe piept în dreptul inimii, se toarnă un pic de apă la balamaua uşii şi sus şi jos iar restul de apă se aruncă undeva unde nu se calcă cu piciorul, la un colţ de curte, afară. Dacă persoana deocheată nu s-a liniştit, procedeul se repetă din nou. De asemenea se poate face, în loc de cărbuni, cu chibritul, şi chiar şi beţele de chibrit se lasă în jos în apă dacă persoana e deocheată”, explică Maria Dănoiu.

De la mama ei, Maria Dănoiu a moştenit şi un descântec de deochi. Pruncul era întâi scuipat pe frunte, după care mama spunea: „Du-te ca vântul şi te-aşează ca pământul/Şi copilul meu să fie curat şi luminat/Ca de Maica Domnului lăsat”. Apoi, dădea cu limba pe fruntea copilului şi, dacă gustul era sărat, însemna că fusese deocheat. Sursa: adevarul.ro



Vă așteptam și pe PAGINA DE FACEBOOK pentru a comenta împreună articolele noastre.


RECOMANDARE
Nor misterios deasupra Capitalei. Ce spun climatologii
loading...

NU RATA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here